Cine greseste in trafic va plati mai scump, de la 1 iulie. Majorarea se datoreaza faptului ca de la aceasta data salariul de baza minim brut pe tara va creste de la 750 la 800 de lei. Cum punctul de amenda este calculat in functie de acest salariu, atunci si amenzile de la Rutiera vor fi mai mari. Un punct de amenda reprezinta 10% din salariu mediu si astfel soferii prinsi pe picior gresit in trafic pot ajunge sa scoata din buzunar intre 160 si 8.000 de lei. Cele mai mici sanctiuni sunt cele din clasa I, cu 2 – 3 puncte amenda, cuprinse intre 160 si 240 de lei si se aplica pentru traversare neregulamentara, neportul centurii de siguranta sau pentru ca nu se semnalizeaza la schimbarea directiei de mers. Pentru clasa a II-a sunt revazute 4 – 5 puncte amenda, adica de la 320 – 400 de lei si se aplica pentru conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicala sau pentru mopedistii care nu circula cu luminile de intâmpinare. In clasa a III-a, de la 6 – 8 puncte amenda, sanctiunile pornesc de la 480 si ajungând pâna la 640 de lei si sunt vizate parcarea in locuri interzise ori depasirea cu 41– 50 km/h a limitei de viteza. In urmatoarea clasa sunt sanctiunile cu 9 – 20 de puncte, respectiv de la 720 la 3.600 de lei si ajung la cei care circula cu autoturismul fara sa aiba inspectia tehnica periodica la zi ori fara placute de inmatriculare. Cele mai mari sanctiuni, cele de la 21 la 100 de puncte, sunt pentru incalcari grave si se aplica atât persoanelor fizice cât si celor juridice.
„Incepând cu data de 1 iulie 2013, salariul de baza minim brut pe tara garantat in plata se stabileste la 800 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168,667 ore, in medie pe luna, in anul 2013, reprezentând 4,74 lei/ora” – Hotarârea de Guvern nr. 23/2013 privind stabilirea salariului de baza minim brut pe tara.
Peste 50.000 de amenzi intr-un an
Anul trecut, agentii de la Rutiera au aplicat 50.888 de sanctiuni pentru abateri de la normele de circulatie. Este adevarat ca nu toate sunt achitate, insa majoritatea trec pe la casierie pentru ca au posibilitatea sa achite jumatate din suma daca scot banii din buzunar in termen de 48 de ore. In cazul rau-platnicilor, juristii trec la planul B, respectiv solicitarea in instanta de transformare a amenzilor in munca in folosul comunitatii. In 2012, s-au facut 1.500 de astfel de solicitari.















