Ministerul Sanatatii nu mai aloca fonduri pentru stomatologie. Astfel, copiii si batrânii cu venituri mici nu vor mai beneficia de servicii gratuite in cabinetele dentistilor aflati in relatii contractuale cu Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau.
S-au taiat fondurile pentru sanatatea dentara. Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, a decis sa ia banii pentru stomatologie si sa-i aloce bolnavilor de cancer. Astfel, batrânii si copiii, care pâna acum beneficiau de tratamente sau lucrari dentare gratuite ori compensate, vor fi nevoiti sa scoata bani din buzunar. Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate Bacau a transmis deja catre Colegiul Medicilor Dentisti din judet o adresa prin care i-a informat ca nu se vor mai incheia contracte, pentru ca nu s-au alocat fonduri. La rândul lor, stomatologii bacauani spun ca au primit semnale ca banii vor fi din ce in ce mai putini, dar nu au luat in calcul ca nu vor mai primi niciun leu. La sfârsitul lunii martie, in jur de 140 de dentisti din judet aveau contract cu CJAS Bacau si ofereau servicii pacientilor nevoiasi. Anul trecut, acestia au primit de la bugetul de sanatate suma de 1,7 milioane lei. Cel mai mult a incasat un medic primar din rural, 22.000 lei, iar majoritatea au primit intre 1.000 si 1.400 de lei. Pentru aceste servicii, medicii erau nevoiti sa respecte o lista de preturi impusa de Ministerul Sanatatii, unele si de patru ori mai mici decât al celor practicate la liber. Din acest motiv, stomatologii cu experienta si care au deja destui pacienti nu mai incheiau contracte pentru a beneficia de plafonul de la stat.
Potrivit unui studiu efectuat la nivel national, 80% dintre români au probleme cu dantura.
„Din aceasta luna nu se mai incheie contracte cu medicii stomatologi. Le-am transmis o adresa la Colegiul Medicilor Dentisti din Bacau cu punctul de vedere al Ministerului Sanatatii. Contractele se amâna pâna la rectificarea bugetara.” – Viorica Draganuta – presedinte CJAS Bacau
„Au fost zvonuri in acest sens inca din februarie – martie. Pentru luna martie fondurile s-au redus de la 1.000 de lei la 400 de lei, in medie, pentru fiecare cabinet. Este trist pentru ca de aceasta gratuitate beneficiau copii si alte categorii defavorizate care aveau o reducere la costul final. Aceste fonduri erau si in beneficiul medicilor tineri care sunt la inceput si trebuie sa-si faca si ei pacienti.” – dr. Diana Munteanu – presedinte Colegiul medicilor Dentisti Bacau
„Zâmbeste România”, daca nu te dor dintii!
In timp ce Ministerul Sanatatii a taiat toti banii pentru cariile copiilor si protezele batrânilor, in paralel, in intreaga tara, se deruleaza o campanie care promoveaza importanta sanatatii orale si incurajeaza prevenirea bolilor ce au drept cauza o igiena dentara necorespunzatoare. Se va merge in scoli pentru a se discuta cu elevii si se vor efectua consultatii gratuite in cabinetele stomatologice. In judetul Bacau, aproape 50 de medici vor oferi consultatii fara bani in cadrul campaniei „Zâmbeste România”.















