ActualitatePompier aflat în timpul liber, intervenție salvatoare la un accident rutier

Pompier aflat în timpul liber, intervenție salvatoare la un accident rutier

Un pompier din cadrul Detașamentului de Pompieri Bacău a intervenit pentru acordarea primului ajutor unei victime a unui accident rutier grav produs în comuna Târgu Trotuș, deși se afla în timpul liber.

Sergent major Puluc Daniel a întâlnit accidentul în care au fost implicate un tractor și o motocicletă. Fără să ezite, pompierul s-a îndreptat către locul producerii evenimentului pentru a acorda sprijin victimei.


La sosire, acesta a constatat că motociclistul suferise o amputație traumatică a unui membru inferior și prezenta o hemoragie severă. Conștient de faptul că intervenția rapidă este esențială în cazul unei astfel de leziuni, pompierul a improvizat un garou folosindu-și propria curea și l-a aplicat victimei pentru a controla sângerarea.

Pe tot parcursul intervenției, sergentul major Puluc Daniel a rămas alături de victimă, menținând permanent legătura cu aceasta, încurajând-o și asigurând-o că echipajele de intervenție sunt pe drum.

Pompierul a rămas la locul accidentului până la sosirea echipajelor medicale, acordând primul ajutor și folosindu-și pregătirea profesională pentru a sprijini victima în momentele critice.

Intervenția sa arată că spiritul de salvator nu se oprește odată cu terminarea programului. Pregătirea, prezența de spirit și disponibilitatea de a ajuta pot face diferența atunci când fiecare secundă contează.

„Îți mulțumim, sergent major Puluc Daniel, pentru promptitudine, profesionalism și pentru faptul că ai ales să te oprești și să ajuți atunci când cineva avea nevoie de tine”, au transmis reprezentanții pompierilor băcăuani.

spot_img
spot_img