ActualitateCeremonie de comemorare la Oituz. Militarii din Garnizoana Bacău au adus un...

Ceremonie de comemorare la Oituz. Militarii din Garnizoana Bacău au adus un omagiu eroilor Primului Război Mondial

Reprezentanți ai Garnizoanei Bacău au participat sâmbătă, 15 august, la ceremonia militară și religioasă organizată în Cimitirul Internațional al Eroilor din comuna Oituz, în memoria militarilor căzuți în luptele din Primul Război Mondial.

Evenimentul, ajuns la cea de-a XXIX-a ediție, a reunit oficialități, militari și localnici pentru a aduce un omagiu celor aproximativ 18.600 de eroi înhumați în Cimitirul Eroilor, situat în apropierea Bisericii „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Grozești – Oituz.

Ceremonia face parte din seria manifestărilor dedicate comemorării luptelor din anul 1917, purtate în Pasul Oituz, una dintre cele mai importante pagini de eroism din istoria militară a României. Deviza „Pe aici nu se trece!”, asociată rezistenței armatei române în timpul confruntărilor, a fost evocată și în cadrul manifestării.



Reprezentanții Bazei 95 Aeriene au transmis că locurile de la Oituz rămân un simbol al sacrificiului și al curajului celor care și-au dat viața pentru apărarea țării și pentru înfăptuirea idealului de unitate națională.

Ceremonia s-a încheiat cu depuneri de coroane și momente de reculegere în memoria eroilor căzuți pe câmpul de luptă în anii 1916–1918.

spot_img
spot_img