Elevii care au obținut rezultate perfecte la examenele naționale din 2026 vor fi recompensați și în acest an cu stimulente financiare acordate de stat. Ministerul Educației a publicat în dezbatere publică un proiect de hotărâre de Guvern care prevede acordarea unor premii în bani pentru absolvenții care au încheiat examenele cu media generală 10.
Conform proiectului, fiecare absolvent de clasa a VIII-a care a obținut media 10 la Evaluarea Națională 2026 va primi un stimulent financiar în valoare de 2.000 de lei.
În cazul absolvenților de liceu care au încheiat examenul de bacalaureat cu media maximă, premiul propus este de 5.000 de lei. Măsura se aplică elevilor care au obținut media 10 la sesiunea specială, la sesiunea iunie–iulie 2026, precum și la examenul de bacalaureat german organizat în aceeași perioadă.
Potrivit Ministerului Educației, în acest an au fost înregistrate 93 de medii generale de 10 la examenul de bacalaureat, dintre care 70 la sesiunea națională iunie–iulie, una la sesiunea specială și 22 la bacalaureatul german. La Evaluarea Națională, doar șapte absolvenți de gimnaziu au reușit să obțină media maximă.
Lista beneficiarilor și procedura prin care vor fi acordate premiile urmează să fie stabilite printr-un ordin al ministrului Educației, după adoptarea hotărârii de Guvern.
În nota de fundamentare care însoțește proiectul, Ministerul Educației argumentează că premierea elevilor cu rezultate excepționale reprezintă o investiție în performanță și un stimulent pentru continuarea studiilor la un nivel înalt.
„Având în vedere că este vorba de tineri absolvenți de gimnaziu, respectiv de liceu cu rezultate remarcabile la învățătură, care au toate șansele să continue să obțină performanțe în învățământul liceal, respectiv în învățământul universitar, considerăm că este oportună oferirea unui stimulent financiar. Acesta ar reprezenta un sprijin concret pentru dezvoltarea lor profesională și personală, încurajându-i să își mențină performanțele și să își valorifice potențialul”, se arată în documentul publicat de minister.
Proiectul se află în prezent în etapa de consultare publică, iar după aprobarea sa de către Guvern, premiile vor putea fi acordate elevilor care au obținut cele mai bune rezultate la examenele naționale din 2026.

















