Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău au desfășurat, luni, activități pentru asigurarea unui climat de siguranță cu ocazia deschiderii noului an școlar, fiind prezenți în unitățile de învățământ și în zonele adiacente acestora din întreg județul.
Potrivit IPJ Bacău, polițiștii rutieri au acționat în apropierea școlilor și pe principalele artere de circulație pentru fluidizarea traficului și prevenirea accidentelor, în contextul creșterii valorilor de trafic specifice primei zile de școală.
De asemenea, polițiștii Serviciului Criminalistic au desfășurat activități preventive în zona unităților de învățământ, alături de exemplarele canine din dotare, în scopul descurajării producerii unor incidente.
Reprezentanții IPJ Bacău le recomandă elevilor să respecte regulile de circulație și să traverseze strada doar prin locurile special amenajate, după o asigurare temeinică.
Totodată, părinții sunt sfătuiți să discute cu copiii despre traseul către și de la școală, să stabilească împreună un itinerar sigur și să se asigure că știu permanent unde se află și cu cine sunt însoțiți aceștia.
Polițiștii le recomandă și conducătorilor auto să manifeste prudență sporită în apropierea unităților de învățământ, să respecte semnalizarea rutieră și să evite oprirea sau staționarea în locuri care pot afecta vizibilitatea ori accesul în zona școlilor.
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău transmite elevilor, cadrelor didactice și părinților urări de succes și un an școlar desfășurat în condiții de siguranță.




















