„A venit vremea să îmi îndeplinesc o ultimă dorință… un vis ce trebuie împlinit.” Nu este începutul unei povești, ci mărturisirea unui om care, după o viață petrecută în slujba semenilor și a credinței, simte că mai are o datorie față de locul care l-a format.
Colonelul (r) Vasile Ilie nu vorbește despre pensie și odihnă. Vorbește despre un muzeu.
Un muzeu care să adune laolaltă tradițiile, obiectele și memoria unei lumi pe care timpul o șterge încet.
Un om care nu știe să lase lucrurile neterminate
Pentru cei din Moinești și din împrejurimi, numele lui Vasile Ilie este legat, înainte de toate, de Biserica Pompierilor, ridicată în incinta unității de pompieri din municipiu. O biserică născută din credință și din convingerea că o comunitate are nevoie nu doar de instituții, ci și de repere spirituale.
Cu mai bine de două decenii în urmă, la Gala Premiilor Deșteptarea, colonelul primea o distincție pentru această realizare.
Biserica avea să rămână peste ani nu doar o construcție din piatră și lemn, ci una dintre cele mai frumoase ctitorii ale zonei.
Mai târziu, avea să se implice și în ridicarea Crucii Mântuirii Neamului din comuna Poduri, un alt proiect dus la bun sfârșit cu aceeași perseverență.
Locul în care s-a format
Puțini știu însă că rădăcinile sale sufletești se află la câțiva kilometri de Moinești.
La Zemeș.
Acolo, la poalele Piscului de Piatră, printre sondele și instalațiile Schelei Petroliere, și-a început viața de adult.
„Aici am lucrat în Schela Petrolieră… m-am format și pregătit pentru viață… aici sunt Cetățean de Onoare și am obligația de a lăsa ceva în urma mea”, mărturisește el.
Nu vorbește doar despre un loc de muncă.
Vorbește despre satul în care și-a cunoscut soția.
Despre locul unde au crescut fiicele sale.
Despre oamenii alături de care a învățat ce înseamnă munca, responsabilitatea și onoarea.
„Zemeșul mi-a dăruit soția… aici au crescut fetele mele… aici a lucrat și tatăl meu… aici m-am format ca bărbat”, spune cu o sinceritate care lasă impresia că fiecare cuvânt a fost cântărit.
Ultimul mare proiect
Acum, când alții și-ar dori liniște, Vasile Ilie își începe poate cel mai personal proiect.
Vrea să înființeze Muzeul „Tradiția, Familia și Viața Străbunilor Noștri pe Plaiurile Zemeșene”.
Nu un muzeu spectaculos, cu tehnologii moderne.
Ci unul care să păstreze ceea ce încă mai poate fi salvat: unelte, costume populare, fotografii, obiecte casnice și povești.
Este, în fond, o încercare de a opri timpul.
De a le spune celor tineri cine au fost bunicii și străbunicii lor.
Mai aproape de Dumnezeu
Mesajul său vorbește și despre o schimbare de ritm.
„A venit timpul să petrec timpul în rugăciune, pictură, sculptură, renovare… să stau mai mult de vorbă cu Dumnezeu… să îmi fac ordine în conștiința mea… să fiu creativ.”
Nu este retragerea unui om obosit.
Este alegerea unui om care crede că, după o viață de construcții materiale, urmează vremea construcției lăuntrice.
În locul agitației cotidiene apar pensula, dalta, rugăciunea și dorința de a lăsa în urmă ceva care să dureze.
Moștenirea
Există oameni care lasă în urmă averi.
Alții lasă funcții sau fotografii prin arhive.
Vasile Ilie pare să fi ales altceva.
Lasă biserici.
Lasă cruci.
Și, dacă visul său se va împlini, va lăsa și un muzeu în care copiii de mâine vor putea înțelege cum trăiau oamenii acestor locuri.
Poate că acesta este adevăratul sens al cuvântului moștenire: nu ceea ce păstrezi pentru tine, ci ceea ce dăruiești celor care vin după tine.
Iar pentru colonelul Vasile Ilie, omul care a construit o biserică pentru pompieri și un monument al credinței la Poduri, ultimul mare șantier pare să nu fie unul din cărămidă, ci unul al memoriei. Un muzeu în care să încapă nu doar obiecte vechi, ci și sufletul unei comunități.
