O scurtă notă consemnată în Cartea de Aur a Parohiei Poiana Sărată, datată 7 septembrie 1940, deschide o fereastră spre unul dintre cele mai tensionate momente din istoria României. Însemnarea îi aparține căpitanului Constantin Mihăescu, din Batalionul 18 Vânători de Munte Târgu Ocna, și capătă o semnificație aparte dacă este privită în contextul evenimentelor dramatice din acele zile.
La numai opt zile înainte, pe 30 august 1940, fusese impus Dictatul de la Viena, prin care România era obligată să cedeze nordul Transilvaniei către Ungaria. În Poiana Sărată, trupele maghiare aveau să intre pe 13 septembrie 1940, ceea ce transformă nota scrisă de căpitanul Mihăescu într-un document cu o puternică valoare istorică.
Întrebarea firească este: ce căuta un ofițer al Batalionului 18 Vânători de Munte din Târgu Ocna în Poiana Sărată în primele zile ale lunii septembrie 1940?
Răspunsul se găsește în organizarea și misiunile Armatei Române din acea perioadă.
Batalionul 18 Vânători de Munte, alături de batalioanele 17 și 20, făcea parte din Grupul 9 Vânători de Munte, inclus în Brigada 4 Mixtă Munte, structură militară înființată la 20 iulie 1939. Era cea mai numeroasă dintre brigăzile de munte existente atunci, însă și una dintre cele mai modest echipate.
Din ianuarie 1940, brigada era comandată de generalul Gheorghe Manoliu, unul dintre ofițerii care aveau responsabilitatea apărării Carpaților Orientali într-o perioadă în care granițele României deveniseră extrem de vulnerabile.
Pentru garnizoana din Târgu Ocna, misiunea era una esențială. Vânătorii de munte aveau sarcina de a securiza și fortifica trecătorile montane, realizând ample lucrări de geniu militar: tranșee, cazemate, obstacole antitanc și alte amenajări defensive. Scopul era prevenirea unei eventuale pătrunderi a trupelor sovietice dinspre est sau a celor maghiare dinspre Transilvania.
În acest context se explică prezența căpitanului Constantin Mihăescu la Poiana Sărată. Localitatea reprezenta unul dintre punctele strategice ale pasului Oituz, iar militarii români desfășurau aici activități de supraveghere și consolidare a dispozitivului defensiv.
Însemnarea lăsată de ofițer în Cartea de Aur a parohiei nu este doar o simplă notă de trecere. Ea surprinde unul dintre ultimele momente în care autoritatea românească era încă prezentă în localitate, cu doar câteva zile înainte ca administrația și armata ungară să preia controlul asupra zonei.
Astăzi, documentul reprezintă o mărturie valoroasă despre rolul strategic pe care l-a avut garnizoana din Târgu Ocna în anul 1940 și despre starea de alertă în care se afla Armata Română în pragul pierderilor teritoriale din acel an dramatic.
Sursa informațiilor istorice: postare și documentare realizate de Ciprian Hugianu.
