Conducerea Asociației Naționale a Veteranilor de Război a anunțat, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a generalului (rtr.) Ștefan Dimofte, veteran de război și participant la cel de-Al Doilea Război Mondial. Distinsul veteran s-a stins din viață la vârsta de 104 ani.
Născut la 15 martie 1922, în localitatea Gloduri, astăzi comuna Izvorul Berheciului, județul Bacău, într-o familie cu șapte copii, Ștefan Dimofte a urmat școala primară în satul natal, iar ulterior cursurile Școlii Normale „Vasile Lupu” din Iași.
În toamna anului 1939 a fost admis la Școala Militară de Maiștri Militari Armurieri de pe lângă Arsenalul Armatei, urmând în paralel și cursurile liceului industrial, pe care le-a absolvit în anul 1942.
La 1 martie 1944 a fost trimis pe front, fiind încadrat în Regimentele 21 și 26 Artilerie, în funcția de maistru armurier. A participat la operațiunile militare desfășurate în zona Turnu Măgurele, Galați, Tecuci, Bârlad și Iași, ajungând în apropierea Basarabiei în timpul confruntărilor cu Armata Roșie. După 23 august 1944 a continuat lupta pe Frontul de Vest, participând la eliberarea Ardealului și la campaniile din Ungaria și Cehoslovacia.
„În perioada 1944-1945 am luptat pe Frontul de Vest, în Ardeal, Ungaria și Cehoslovacia și, cu voia lui Dumnezeu, am scăpat teafăr și nevătămat”, mărturisea veteranul la împlinirea vârstei de 104 ani.
Pentru faptele de arme săvârșite pe câmpul de luptă, a fost decorat cu Medalia „Bărbăție și Credință” în anul 1945 și cu Medalia „Serviciul Credincios” în anul 1946.
În anul 1950 a absolvit Școala Militară de Ofițeri Armament și Muniții din București, primind gradul de locotenent și continuând cariera militară timp de opt ani. După trecerea în rezervă, a activat ca inspector în cadrul Oficiului Județean de Muncă Iași până la pensionare. Ulterior, și-a dedicat timpul activității din cadrul Filialei Județene Iași a Asociației Naționale a Veteranilor de Război, pe care a condus-o în calitate de președinte.
În semn de recunoaștere a meritelor sale, a primit în anul 2018 Emblema de Onoare a Statului Major al Apărării, iar în anul 2023 a fost avansat, prin decret prezidențial, la gradul de general cu patru stele, în retragere.
De asemenea, i-au fost conferite titlurile de Cetățean de Onoare al municipiului Iași, al comunei Rădășeni din județul Suceava și al comunei Izvorul Berheciului din județul Bacău.
Generalul (rtr.) Ștefan Dimofte lasă în urmă o familie numeroasă, formată din patru fiice, nepoți și strănepoți, o parte dintre aceștia fiind stabiliți în Statele Unite ale Americii.
„Astăzi, Armata României își pleacă fruntea în semn de respect în fața unui destin care a traversat un veac și a rămas până la capăt o lecție despre curaj, rezistență și dragoste de țară”, se arată în mesajul transmis de Asociația Națională a Veteranilor de Război.
Conducerea A.N.V.R. a transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate, rudelor și camarazilor veteranului de război.
Dumnezeu să-l odihnească în pace.















