Președinta Consiliului Județean Bacău, Cristina Breahnă-Pravăț, a anunțat că administrația județeană urmărește permanent stadiul celor două mari investiții culturale aflate în derulare: viitoarea Bibliotecă Județeană „Costache Sturdza” și noul sediu al Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”.
Potrivit acesteia, dialogul constant între toți factorii implicați este esențial pentru respectarea termenelor asumate și pentru obținerea unor rezultate de calitate. În această săptămână au fost organizate mai multe întâlniri de lucru dedicate analizării stadiului lucrărilor și stabilirii modului în care vor funcționa spațiile din cele două clădiri.
„Cele două proiecte culturale de referință pentru județul Bacău generează, în etapa de implementare, o serie de provocări care trebuie gestionate cu atenție, astfel încât investițiile să poată fi recepționate în cele mai bune condiții la finalizarea lucrărilor”, a declarat președinta CJ Bacău.
În cadrul discuțiilor, un accent deosebit a fost pus pe organizarea fondului de carte al Bibliotecii Județene și a patrimoniului muzeal, fiind analizate soluțiile optime pentru expunerea, conservarea și depozitarea acestora în noile spații.
De asemenea, reprezentanții administrației județene și ai instituțiilor implicate au evaluat ultimele elemente de execuție și au identificat o serie de retușuri și intervenții tehnice necesare pentru finalizarea investițiilor la standardele de calitate asumate.
Cele două proiecte sunt considerate investiții strategice pentru infrastructura culturală a județului Bacău, urmând să ofere condiții moderne pentru activitatea bibliotecii și a muzeului, precum și servicii îmbunătățite pentru public.















