Un exercițiu tactic destinat gestionării situațiilor de urgență va avea loc miercuri, 10 iunie 2026, începând cu ora 10:00, la heliportul SMURD BC 1 din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău.
Potrivit organizatorilor, la acțiune vor participa structura specializată a heliportului, echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al Județului Bacău, ale Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, precum și reprezentanți ai Inspectoratului General de Aviație, inclusiv piloți care operează elicopterul EC-135.
Exercițiul are ca principal obiectiv testarea și îmbunătățirea capacității de intervenție și a coordonării dintre echipajele medicale și structurile de urgență în cazul producerii unor accidente la heliport sau în zona adiacentă acestuia.
Reprezentanții SJU Bacău subliniază că astfel de exerciții sunt organizate periodic și contribuie la verificarea procedurilor operaționale și a modului de colaborare dintre instituțiile implicate în gestionarea situațiilor de urgență majoră.
Prin simularea unor scenarii complexe de intervenție, autoritățile urmăresc creșterea gradului de pregătire a personalului și asigurarea unei reacții rapide și eficiente în cazul unor incidente reale.
Exercițiul nu va afecta activitatea medicală curentă a Spitalului Județean de Urgență Bacău și face parte din programul periodic de instruire și evaluare a structurilor de intervenție.















