Sportiva antrenată de Ovidiu Ciulină și-a adjudecat finala Naționalelor de simplu feminin de la Târgu-Mureș, învingând-o vineri, 1 mai, pe Mara Elena Marincean cu scorul de 6-3, 7-5, după o revenire spectaculoasă în setul al doilea de la 1-5
Performanță de elită pentru tenisul băcăuan. Una care premiază talentul, pasiunea, munca și, în special, puterea de luptă. Calități ce i-au permis Anei Sofia Dănilă să se încununeze campioană a României Under 14 la simplu feminin și să readucă astfel un titlu național în contul Bacăului tenisistic după mulți ani de așteptare. Pornită cu statutul de principală favorită a competiției, tenismena antrenată de Ovidiu Ciulină la ACS Moldosport Bacău a confirmat atât așteptările, cât și propria valoare, adjudecându-și Campionatele Naționale U14 de la Târgu-Mureș, vineri, 1 mai, chiar cu o zi înainte de a împlini vârsta de 14 ani!
„Mă bucur că mi-am putut face singură un astfel de cadou. Este cel mai important moment pe care îl trăiesc”, a declarat pentru „Deșteptarea” Sofia, la scurt timp după ce s-a impus cu 6-3, 7-5 în finala pentru primul loc disputată în compania favoritei 2, Mara Elena Marincean (CST Mara). O finală care a avut în setul doi un adevărat plot-twist. Învingătoare în actul de debut cu 6-3, băcăuanca s-a văzut apoi condusă cu 1-5. Ce a urmat este demn de un thriller, Sofia reușind un come-back supercalifragilistic, care i-a permis să-și adjudece setul cu 7-5 și titlul de campioană cu 2-0 la general! „Când eram condusă cu 1-5 nu m-am gândit decât la un lucru: să rămân cât mai mult în set, jucând cel mai bun tenis al meu. Am reușit, iar în felul acesta victoria parcă este și mai frumoasă”, a subliniat Ana Sofia Dănilă, care a mărturisit că mai grea decât finala i s-a părut semifinala câștigată joi, contra Ryanei Iancău Deac cu 6-0, 6-7(3), 5-3, scor la care adversara sa a abandonat:
„Semifinala a fost mult mai dificilă, trebuie să recunosc”. Înainte de victoriile repurtate în semifinală și în finală, Sofia Dănilă a avut un parcurs fulgerător, trecând cu 6-2, 6-0 de Anais Rebeca Ceamuru (CSȘ 6 București), cu 6-0, 6-1 de Maria Sofia Iacob (Tennis Team București) și cu 6-1, 6-0 cu Teodora Popescu (Academia de Tenis Adi Simon). Antrenorul Ovidiu Ciulină, cel care i-a pus pentru prima oară racheta în mâini noii campioane naționale U14 la fete a punctat:
„Am început colaborarea cu Sofia Dănilă pe când avea șase ani și am mers ca la șah, cu Gambitul damei, sacrificând obiectivele pe termen scurt pentru cele pe termen îndelungat. Titlul național cucerit de Sofia este o satisfacție deosebită, cu atât mai mult cu cât tenisul practicat de ea la această ediție a Campionatelor Naționale de la Târgu-Mureș a fost unul de mare calitate. Iar puterea psihologică de care a dat dovadă în finală, atunci când a gestionat extraordinar situația din setul doi, face ca reușita să fie cu atât mai meritată și mai importantă. Aș vrea să aducem mulțumiri speciale pentru sprijinul acordat domnului Dorel Tocitu și doamnei Simona Bidiugan de la Institutul Național de Cercetrae în Sport”.
Pe lângă titlul național la simplu feminin, ACS Moldosport Bacău se întoarce de la Târgu-Mureș și cu bronzul național la dublu feminin grație perechii Ana Sofia Dănilă- Anastasia Găbureanu. Bronz național, dar la dublu masculin, și pentru băcăuanul Simon Andrei, sportivul antrenat de Mihai Ciuntea la SCM câștigând, alături de partenerul său, gălățeanul Nicholas Tănasă, finala mică a probei. Așadar, performanță și… performanțe notabile pentru tenisul băcăuan. Și, evident, speranțe mari pentru viitor.















