Ziua Mondială a Apei, marcată anual pe 22 martie, readuce în atenția publică importanța accesului la apă potabilă sigură, considerată o condiție esențială pentru sănătate, bunăstare și reducerea inegalităților sociale.
Evenimentul a fost instituit de Organizația Națiunilor Unite în anul 1993 și are ca scop conștientizarea privind gestionarea responsabilă și durabilă a resurselor de apă la nivel global. În contextul creșterii populației, al dezvoltării industriale și al efectelor schimbărilor climatice, resursele de apă sunt supuse unor presiuni tot mai mari, atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ.
Tema din acest an evidențiază legătura dintre accesul la apă potabilă și egalitatea socială, inclusiv egalitatea de gen. Specialiștii atrag atenția că lipsa accesului la apă sigură afectează în mod disproporționat femeile, copiii și comunitățile vulnerabile, în special din mediul rural, expunându-le la riscuri pentru sănătate și la perpetuarea sărăciei.
În România, persistă diferențe semnificative între mediul urban și cel rural în ceea ce privește accesul la apă potabilă sigură. În unele zone, populația depinde de surse individuale, precum fântânile, care pot prezenta riscuri de contaminare microbiologică sau chimică.
Direcțiile de Sănătate Publică monitorizează constant calitatea apei, atât în sistemele centralizate, cât și în sursele individuale. Cu acest prilej, specialiștii recomandă consumul apei doar din surse sigure și autorizate, verificarea periodică a calității apei din fântâni și respectarea indicațiilor autorităților în situații de risc, precum avarii sau inundații.
Totodată, aceștia subliniază importanța igienei mâinilor prin spălare cu apă și săpun, ca metodă eficientă de prevenire a bolilor infecțioase.
Marcarea Zilei Mondiale a Apei reafirmă necesitatea protejării resurselor de apă și a asigurării accesului echitabil la apă potabilă pentru toți cetățenii, ca element central al sănătății publice și al dezvoltării durabile.













