marți, 17 martie 2026

Polițist aflat în timpul liber a intervenit la un incendiu de vegetație care amenința gospodării

Un agent de poliție din cadrul SIDEPOL Bacău a intervenit prompt pentru limitarea unui incendiu de vegetație izbucnit în localitatea Văleni, comuna Secuieni, prevenind extinderea acestuia către locuințe.

Potrivit unui comunicat al Sindicatului Polițiștilor SIDEPOL și SIDEPOL Bacău, incidentul a avut loc în data de 14 martie 2026. Agentul de poliție Narcis Gioacăș, aflat în afara programului de lucru și îndreptându-se spre casă după predarea autospecialei, a observat un incendiu de vegetație uscată care se manifesta pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați.

În condițiile în care vântul puternic favoriza propagarea rapidă a flăcărilor către gospodăriile din apropiere, polițistul s-a deplasat imediat la fața locului. Ajuns acolo, acesta a constatat că o construcție din lemn era deja cuprinsă de flăcări. După verificări rapide, a stabilit că în interior nu se aflau persoane.



Agentul a apelat serviciul de urgență 112, a mobilizat localnicii pentru a limita extinderea incendiului și a asigurat ghidarea echipajelor de pompieri către zona afectată, dificil accesibilă.

Intervenția rapidă a contribuit la limitarea incendiului până la sosirea forțelor specializate, evitând astfel o posibilă tragedie la nivelul întregii comunități. Nu au fost înregistrate victime.

Reprezentanții SIDEPOL au transmis aprecieri pentru acțiunea polițistului, subliniind că gestul acestuia demonstrează responsabilitatea față de comunitate chiar și în afara orelor de serviciu.



spot_img