Lucrările la Autostrada Moldovei A7 continuă și în sezonul rece pe tronsonul cuprins între Adjud și Bacău, în pofida condițiilor meteorologice dificile din această perioadă. Antreprenorul a concentrat activitățile pe lucrări care pot fi executate pe timp de iarnă, în condițiile în care temperaturile scăzute au limitat intervențiile la corpul autostrăzii.
Sectorul dintre Adjud și Bacău are o lungime totală de aproximativ 46 de kilometri și este împărțit în două loturi: Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni, cu o lungime de 24,5 km, și Lotul 3 Răcăciuni – Bacău, de 21,5 km.
Potrivit datelor din șantier, pe Lotul 2 au fost așternuți aproximativ 22 km de asfalt, rămânând de finalizat circa 2 km, inclusiv zonele aferente podurilor. Pe Lotul 3 au fost asfaltați 16 km, restul sectorului aflându-se în diferite stadii de execuție, precum strat de formă sau balast stabilizat. Lucrările de asfaltare vor fi reluate imediat ce condițiile meteorologice vor permite.
În prezent se lucrează la toate structurile de pe traseu, respectiv poduri și pasaje, precum și la umpluturile rampelor aferente acestora. De asemenea, continuă realizarea rigolelor mediane, urmând ca lucrările la șanțurile pentru preluarea apelor pluviale să fie reluate odată cu îmbunătățirea vremii.
În paralel, echipele din șantier montează parapetele mediane și laterale – până în prezent fiind instalați aproximativ 15 km pe Lotul 2 și 2 km pe Lotul 3. Totodată, se lucrează la instalarea panourilor fonoabsorbante, la infrastructura sistemelor inteligente de transport (ITS), precum și la realizarea sistemelor de scurgere și colectare a apelor pluviale.
Pe șantier continuă și lucrările de relocare a utilităților, ultima intervenție de acest tip fiind la linia electrică de 200 kV din zona Cleja. În același timp, sunt realizate lucrări la spațiile de servicii și la centrele de întreținere și coordonare (CIC).
Constructorul menține o mobilizare bună pe șantier, urmând ca, odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo, ritmul lucrărilor la corpul autostrăzii să fie intensificat. Autoritățile estimează că tronsonul până la Bacău ar putea fi deschis circulației în sezonul primăvară–vară al acestui an.
Cei aproximativ 46 de kilometri dintre Adjud și Bacău fac parte din totalul de 124 km ai Autostrăzii Moldovei A7 care ar urma să fie dați în trafic în cursul anului 2026.
Anterior, în decembrie 2025, au fost deschiși circulației 50 km din tronsonul Focșani – Bacău: 35,6 km pe Lotul 1 Focșani – Domnești Târg și 14,4 km pe Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni.






