Sâmbătă după-amiază, pompierii băcăuani au fost solicitați să intervină în zona podului din cartierul Narcisa, după ce una dintre balustradele laterale ale construcției s-a deplasat.
„Este vorba despre deplasarea balustradei laterale a podului. Asigurăm zona cu măsuri PSI pentru prevenirea oricărui incident”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” Bacău.
La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri și poliție, care au delimitat zona afectată și au dispus restricționarea temporară a traficului pentru siguranța participanților la circulație.
Autoritățile urmează să evalueze stabilitatea structurii și cauzele deplasării elementului metalic, pentru a stabili dacă sunt necesare lucrări urgente de consolidare.
Traficul rutier a fost reluat în condiții de siguranță după finalizarea intervenției. Din fericire, nu s-au înregistrat victime și nici alte pagube materiale.














