sâmbătă, 6 decembrie 2025

Guvernul a aprobat serviciul militar voluntar. Tinerii care se înrolează vor fi plătiți cu 6000 de euro

Două proiecte de lege esențiale pentru apărarea României au fost adoptate joi, în ședința de Guvern. Printre acestea se află instituirea serviciului militar voluntar, care le oferă cetățenilor români cu vârste între 18 și 35 de ani posibilitatea de a urma un stagiu de pregătire militară de bază, cu durata de patru luni.

La finalizarea programului, participanții vor primi o indemnizație echivalentă cu trei salarii medii brute (aproximativ 6.000 de euro) și vor fi trecuți automat în rezerva operațională a Armatei Române.

Pe parcursul pregătirii, voluntarii beneficiază gratuit de cazare, hrană, echipament, asistență medicală și indemnizație lunară similară militarilor în termen. Înscrierea se face pe bază de selecție și de angajament semnat pe propria răspundere.

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a subliniat necesitatea proiectului, explicând că „rezerva operațională este îmbătrânită”, iar anual mii de gradați ies la pensie. În următorii trei ani, peste 350.000 de militari vor părăsi rezerva din cauza vârstei.

Cel de-al doilea proiect adoptat modifică legislația astfel încât Armata să poată lovi ținte aflate și în afara granițelor României, în contextul obligațiilor asumate prin apartenența la NATO.

Ambele proiecte merg acum în Parlament, pentru dezbatere și vot.



spot_img