Compania Delgaz Grid a anunțat că va sista temporar distribuția gazelor naturale miercuri, 27 august, între orele 09:00 și 21:00, pentru efectuarea unor lucrări specifice la sistemul de distribuție.
Vor fi afectați consumatorii de pe străzile Ștefana cel Mare, Primăverii, Teiului, Ceahlău, Carpați, Dimitrie Cantemir, Republicii, Avântului, Bucegi, Dragoș Vodă, Mircea Voievod, Florilor, Aurel Vlaicu, Libertății și Aleea Școlii.
Compania recomandă consumatorilor să închidă toate focurile și, după reluarea furnizării, să supravegheze timp de 30 de minute modul de ardere a acestora. În cazul în care se simte miros de gaz, cetățenii sunt rugați să anunțe de urgență dispeceratul Delgaz Grid la numerele 0800.800.928 (gratuit) sau 0265.200.928 (cu tarif local).
Reprezentanții companiei își cer scuze pentru disconfortul creat și le mulțumesc clienților pentru înțelegere, subliniind că lucrările au ca scop îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale.














