Pe o rută uitată de timp, printre dealurile domoale ale Moldovei, în sud-vestul județului Bacău, se află una dintre cele mai puțin cunoscute, dar spectaculoase arii protejate ale României: Cineritele de Nuțasca-Ruseni. Ascunsă între satele Cleja, Somușca și Ruseni, pe o culme numită de localnici Táltos sau Stânca, această rezervație naturală adăpostește o poveste geologică veche de milioane de ani și o legendă care încă răzbate din șoaptele pădurii și izvoarelor.
Un monument al cenușii – focul stins al străbunilor
Declarată arie protejată de interes național prin Legea 5/2000, rezervația are o suprafață modestă – doar 0,10 hectare –, dar concentrează în ea o veritabilă capsulă a timpului. Ceea ce se vede astăzi pe versantul sudic al Dealului Pătul sunt cinerite andezitice, roci formate din cenușă vulcanică cimentată, martor tăcut al unei activități vulcanice controversate. Unii geologi, precum Sava Athanasiu – primul care le-a semnalat aici în 1908 –, le atribuie vulcanismului din vestul Carpaților Orientali. Alții vorbesc despre fracturile crustale scitice asociate cu orogeneza stirică.
Pe scurt, e un loc unde pământul a ars cândva și a lăsat urme adânci – geologice, dar și mitologice.
Straturile de cenușă, intercalate cu gresii și marne, se desfășoară în bancuri groase, bine cimentate, care modelează o povârniș stâncos de 40-50 de metri înălțime. Deși mai rezistente la eroziune decât rocile din jur, aceste cinerite sunt fragile în fața timpului – iar tocmai această delicatețe le face atât de prețioase.
Drumul spre Stânca și „Calea Sfintei Cruci”
Accesul spre rezervație se face din satul Cleja, urmând un drum rural care urcă lin spre ceea ce localnicii ceangăi numesc Táltos – un cuvânt plin de mister, cu rezonanțe mitice maghiare, ce poate însemna „șaman” sau „ales”. În română, dealul este cunoscut simplu: Stânca.
Pe măsură ce urci, te întâmpină Calea Sfintei Cruci, o serie de stații de rugăciune săpate în piatră sau din lemn, care străjuiesc cărarea ca niște gardieni spirituali. La un moment dat, într-un mic platou, se zăresc cinci cruci albe, semn al unei opriri sacre.
„E un drum de pelerinaj în Săptămâna Mare, dar și loc de refugiu interior pentru mulți din sat”, îmi spune domnul István Duma, un bătrân localnic. „Pe vremuri, aici era pădure de mesteceni… acuma-i mai mult porumb și rugăciune.”
Izvorul și legenda „fântânii parfumate”
Sub vârful stâncii, pe o brână umbrită, izvorăște o apă limpede dintr-o fisură a pietrei. Sătenii o numesc simplu „izvorul din deal”, dar scriitorul maghiar Attila Sántha a văzut mai mult: el susține că acesta ar fi izvorul legendar din poveștile ceangăilor, cunoscut sub numele „Fântâna cu parfum de trandafiri” (Rózsaillatú kút) sau „Fântâna sfântă și parfumată” (Illatozó szentkút), o apariție rară în folclorul maghiar, mai ales în Moldova.
Apa ar avea – spun cei bătrâni – „gust ușor dulceag” și ar mirosi „ca florile după ploaie”. Legenda povestește despre o tânără care s-a rugat acolo să fie izbăvită dintr-o dragoste blestemată, iar izvorul i-ar fi vorbit. De atunci, locul a fost considerat sacru.
Un colț de istorie geologică și sufletească
Dealul Pătul, cu cele 414 metri ai săi, domină discret împrejurimile. De-a lungul anilor, terenul a fost transformat – pădurile de mesteceni au lăsat locul livezilor, viilor și culturilor de grâu și ovăz. Stânele care altădată punctau coama dealului au dispărut după 1960, dar urmele lor se mai văd în pietrele înnegrite de ploi.
Aici, geologia și spiritualitatea se împletesc într-un mod aproape misterios. Cineritele de Nuțasca-Ruseni nu sunt doar o curiozitate pentru geologi sau turiști ocazionali. Sunt o mărturie a unei Moldove străvechi, în care cenușa vulcanică și poveștile cu fântâni parfumate conviețuiesc sub aceeași cruce a timpului.
Cum ajungi
Rezervația se află la aproximativ 15 km sud-vest de municipiul Bacău. Se poate ajunge pe DJ 119, urmând indicatoarele spre Cleja, apoi pe un drum agricol până la baza dealului. Accesul nu este amenajat turistic, dar drumul poate fi parcurs cu atenție pe jos sau cu un vehicul 4×4.
Ce trebuie să știi
Nu există puncte de informare turistică sau panouri explicative în zonă.
Respectați marcajele și nu rupeți fragmentele de rocă – sunt unice și fragile.
Zona este frecventată de localnici în perioada Paștelui, în special pentru parcurgerea Căii Sfintei Cruci.
Pentru pasionații de geologie, locul oferă un rar exemplu de piroclaste bine conservate într-un context extracarpatic.
