vineri, 5 decembrie 2025

Acțiune a polițiștilor Secției 2 Poliție Rurală Moinești pentru prevenirea furturilor

În zilele de 23 și 24 mai a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Moinești au desfășurat o acțiune în zona de competență, cu scopul prevenirii și combaterii infracțiunilor de furt, precum și al creșterii gradului de siguranță publică.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate peste 50 de persoane, au fost controlate 35 de autovehicule și au fost efectuate 27 de testări cu aparatul etilotest pentru verificarea consumului de alcool în rândul conducătorilor auto.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.500 de lei.

Totodată, în cadrul activităților, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de Judecătoria Moinești, la locuința unui bărbat de 35 de ani, din comuna Zemeș. Acesta este bănuit că, în perioada 9 – 11 mai a.c., ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale și ar fi sustras mai multe bunuri dintr-o semiremorcă.

În urma percheziției, polițiștii au descoperit și ridicat bunurile sustrase, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorilor, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, polițiștii din Moinești fiind angrenați în demersuri constante pentru descurajarea comportamentelor infracționale și creșterea siguranței comunităților rurale.



spot_img