luni, 15 decembrie 2025

Premieră medicală la Spitalul Municipal Onești: Primele proceduri de cardiologie intervențională pe Angiograf

Spitalul Municipal Onești a realizat primele proceduri de coronarografie de diagnostic cu ajutorul noului angiograf, în cadrul unui training efectuat de firma furnizoare a echipamentului. Intervențiile, efectuate cu succes de doi medici specialiști cardiologi intervenționiști din Iași, au beneficiat doi pacienți cu probleme cardiace acute, ale căror evoluții postoperatorii sunt favorabile.

Aceasta este prima dată când astfel de proceduri de cardiologie intervențională sunt realizate în județul Bacău, oferind beneficii directe pacienților din Onești și zonele limitrofe. Prin deschiderea laboratorului de Angiografie și cateterism cardiac, Oneștiul se alătură elitei centrelor de cardiologie intervențională din Moldova.

Pacienții cu afecțiuni cardiace severe din județul Bacău nu mai trebuie să se deplaseze la spitale din centre universitare precum Iași, Târgu Mureș sau Suceava, având acum acces la aceste proceduri la Spitalul Municipal „Sfântul Ierarh Dr. Luca” Onești.



Spitalul Municipal Onești dispune, din primăvara acestui an, de un angiograf biplan de ultimă generație, destinat tratării pacienților cardiaci cu patologie severă. Investiția în compartimentul de angiografie a fost de 5.200.000 lei, din care 3.700.000 lei au fost contribuția Consiliului Județean, în parteneriat cu Primăria Onești, iar 1.500.000 lei au fost asigurați de Ministerul Sănătății.

Secția de cardiologie a spitalului a fost, de asemenea, modernizată, acum beneficiind de opt paturi de terapie intensivă. În continuare, spitalul va efectua proceduri de cardiologie intervențională, inclusiv coronarografii și angioplastii cu montare de stenturi, pacienții fiind înscriși pe listele de așteptare ale medicilor cardiologi.



spot_img