General-locotenent (r) Corneliu Postu a fost ales, miercuri, 5 iunie, în funcția de Președinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor (ANCE) „Regina Maria”, organizație care are o filială și subfiliale și în județul Bacău.
Evenimentul a avut loc în Conferința Națională Extraordinară a asociației, care a avut loc la București, în care Prim-vicepreședinte a fost ales col. (rtr.) Gheorghe Mateescu, iar Vicepreședinte gl. brig. (rtr.) Grigore Buciu.
La Conferință, Filiala Județeană Bacău a fost reprezentată de președintele acesteia, Dănuț Voicu. „Am urat succes noii conduceri și i-am asigurat pe participanți și pe membrii conducerii Asociației de continuarea bunelor rezultate ale filialei Bacău, rezultate evidențiate la nivel național. Mulțumesc tuturor membrilor care m-au ajutat să obținem astfel de rezultate!” – a spus Dănuț Voicu.
Filiala Județeană „Colonel Corneliu Chirieș” Bacău se află pe primul loc în clasamentul alcătuit după numărul de activități organizate, cu 89 de astfel de activități, înaintea Biroului Executiv Central – cu numai 82 de activități și a 12 filiale (București, Alba, Botoșani, Dâmbovița, Vâlcea, Prahova, Suceava Argeș, Iași, Gorj, Galați și Maramureș) – care au sub 80 de astfel de activități.
ANCE „Regina Maria” a fost înființată în anul 1991, sub denumirea „Comitetul Național pentru Restaurarea și Îngrijirea Monumentelor și Cimitirelor Eroilor”, declarându-se, la acea vreme, continuatoarea tradiției Așezământului Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor. Organizație neguvernamentală, apolitică și non-profit, ANCE a apărut din necesitatea de a găsi măsuri urgente de stopare a degradării operelor comemorative de război, de refacere și îngrijire a acestora.
În 1992, Patriarhul României, Preafericitul Teoctist, a acceptat propunerea de patronaj spiritual, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a adoptat Hotărârea prin care asociația să-și dezvolte inițiativele, mai ales cele de comemorare, sub oblăduirea Patriarhiei. Astfel, Părintele Patriarh a devenit părintele spiritual al acestei organizații. Asociația Națională Cultul Eroilor „Regina Maria” are filiale în toate județele țării și în municipiul București.















