joi, 25 decembrie 2025

EXPLOZIE la un rezervor de titei in comuna Scorteni

Sâmbata, in satul Floresti, din comuna Scorteni, a avut loc o explozie puternica urmata de un incendiu violent. Deflagratia s-a produs la un rezervor cu titei ce apartine unei firme de profil cu sediul in Ploiesti.
Rezervorul care a sarit in aer se afla in Parcul II Tescani si are o capacitate de 40 mc, iar in momentul exploziei erau aproape 8 tone de titei amestecat cu apa sarata. S-a iscat apoi un incendiu de proportii iar la fata locului au fost chemati sa intervina pompierii de la Moinesti. „Pentru coordonarea actiunilor de interventie, la fata locului s-a deplasat si grupa operativa a unitatii. De asemenea, pentru localizarea si lichidarea incendiului, la fata locului s-a deplasat si o autospeciala cu apa si spuma incadrata cu doi lucratori, din cadrul Serviciului Privat pentru Situatii de Urgenta al firmei”, spune lt. Andrei Grecu, purtatorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau. In urma exploziei un muncitor, in vârsta de 36 de ani, a fost ranit. Omul a primit ajutor medical de urgenta de la echipajul Smurd, dupa care a fost transportat la spitalul din Moinesti, unde a ramas internat. El avea un traumatism la sold. Pompierii au incercat sa afle de la ce a pornit totul. „Explozia s-a produs in timpul efectuarii operatiunilor de fluidizare a titeiului, in vederea transvazarii in cisterne, cauza probabila a producerii acesteia fiind in curs de stabilire”, a mai spus Grecu.



spot_img