sâmbătă, 20 decembrie 2025

Concubinul a amenințat-o cu moartea. A primit ordin de interdicție

La data de 30 iunie a.c., în jurul orei 23.00, Poliţia oraşului Comăneşti a fost sesizată prin SNUAU 112 de o femeie de 45 de ani despre faptul că a fost amenințată de către bărbatul cu care are o relație de concubinaj, fiind nevoită să plece de la domiciliu.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au constat faptul că, în urma unor discuţii contradictorii şi pe fondul consumului de alcool, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, i-a adresat reclamantei ameninţări cu moartea.

S-a întocmit formularul de evaluare a riscului şi în urma verificărilor efectuate, având în vedere că pe data de 28 iunie a.c. acesta a agresat-o fizic pe femeie, s-a constatat că există un risc iminent asupra integritatii victimei, motiv pentru care s-a dispus emiterea ordinului de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, prin care s-a dispus păstrarea unei distanţe de 100 m faţă de femeie şi evacuarea din locuinţa comună a bărbatului.





spot_img