30 aprilie 2024
ActualitateIndemnizația de șomaj tehnic, pentru o perioadă mai mare

Indemnizația de șomaj tehnic, pentru o perioadă mai mare

Angajatorii care, din cauza crizei economice, au fost nevoiți să recurgă la reducerea timpului de lucru vor beneficia o perioadă mai mare de sprijinul financiar din partea statului, prevăzut de lege. Mai exact, aplicarea măsurilor de sprijin financiar acordat angajatorilor și altor entități economice, care se confruntă cu diminuarea producției ca urmare a crizei economice de la nivel internațional, va fi prelungită până la 31 decembrie 2022.

Aceste măsuri ar fi urmat să înceteze la data de 8 iunie anul curent. Dar Guvernul a aprobat continuarea, până la 31 decembrie 2022, a acordării indemnizației de 75 la sută (de șomaj tehnic) din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru, salariaților afectați de diminuarea timpului de activitate cu cel puțin 80 la sută din durata zilnică, săptămânală sau lunară, prevăzută de contractul individual de muncă.

Acest tip de indemnizație este plătită inițial de către angajator, după care el o va primi din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Angajatorii pot solicita acest sprijin, dacă îndeplinesc cumulativ anumite condiții. Măsura de reducere a timpului de lucru trebuie să afecteze cel puțin 10 la sută dintre salariații unității și să fie justificată de o diminuare a cifrei de afaceri din luna anterioară sau dinaintea acesteia cu o lună cu cel puțin 10 la sută. Această diminuare trebuie raportată la luna similară sau media lunară a cifrei de afaceri din anul anterior declarării stării de urgență/alertă din cauza pandemiei cu coronavirus, respectiv 2019.



Se poate lua în calcul, însă, și reducerea cu acest procent a producției realizate în luna pentru care se solicită aplicarea măsurii sau, cel mult, din cea de dinaintea lunii anterioare acesteia, raportat la același an 2019. Totodată, Guvernul a hotărît prelungirea perioadei de acordare a indemnizației de 41,5 la sută din câștigul salarial mediu brut pentru profesioniștii prevăzuți de Codul Civil, pentru persoanele fizice care obțin venituri din drepturi de autor și drepturi conexe și pentru cele cu convenții individuale de muncă.

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri