Polițiștii locali ai Municipiului Bacău au aplicat amenzi angajaților unei societăți care depozitau în pubelele destinate gunoiului menajer deșeuri care puteau fi colectate separat și reciclate.
„Amenda de 10.000 de lei ar trebui să descurajeze astfel de practici. Dar, probabil, acesta nu este un caz singular! Din păcate pentru noi toți!”, spune primarul Luacian-Daniel Stanciu-Viziteu.
„Polițiștii locali vor continua controalele, iar amenzile se pot aplica și persoanelor fizice și celor juridice, de aceea, fac un apel către dumneavoastră! Colectarea selectivă înseamnă pentru noi toți economii. Cu cât depozităm mai puțin la groapa de gunoi, cu atât plătim mai puțin taxă de salubrizare și alte cheltuieli către stat.
Colectarea selectivă trebuie să devină un comportament zilnic. Așa se întâmplă în toate țările europene. Ținta de reciclare impusă de UE este de 50 la sută, iar noi suntem mult sub această țintă. Trebuie să ne să ne educăm să aruncăm gunoiul corespunzător. Iar firmele au obligația încheierii unui contract cu operatorul de salubritate pentru a ridica gunoiul”, a mai declarat primarul Bacăului.
Sancțiunile sunt cuprinse între 5.000 și 15.000 lei pentru persoanele fizice și de la 20.000 la 40.000 lei, pentru persoanele juridice.















