30 aprilie 2024
OpiniiEditorialFalsificați, falsificați, dar să știm și noi!

Falsificați, falsificați, dar să știm și noi!

Cea mai veche agenție de presă din lume și una dintre cele mai mari, AFP-Agence France-Presse, demască un fals grosolan care are la bază o lucrare a ilustratorului unei vechi reviste italiene. Artistul a fost Walter Molino, unul dintre cei mai mari ilustratori și caricaturiști din Italia secolului trecut, iar imaginea, despre care s-au publicat zeci de articole imediat ce s-a declarat pandemia de Covid-19, a apărut în anul 1962 în revista „Domenica del Corriere” și înfățișa o ideea futuristă cu privire la modul în care circulă oamenii în traficul foarte aglomerat. Acel mijloc de a circula a fost numit „la singoletta”, un fel de cabină transparentă motorizată, în care încăpea un singur om.

Unii au preluat imaginea și au lansat, mai ales pe Facebook, Twitter și Instagram, ideea că ar fi o prevestire a modului în care vom trăi în anul 2022, pentru a ne feri de infectarea cu noul coronavirus. Nici autorul ilustrației, nici revista în care a apărut nu au pomenit însă de așa ceva.

Originea și semnificația imaginii a fost explicată și cu mult înainte de apariția noului coronavirus și în zilele noastre. Chiar pe coperta vechii reviste italiene era postată, lângă imagine, o explicație despre cum arăta blocajul în trafic pe o stradă din New York la vremea aceea. Nimic despre anul 2022.

Acum apar destule știri și informații despre care se spune că sunt falsuri grosolane. Unii susțin că chiar Nostradamus ar fi prevestit pandemia de Covid-19, cum tot el al fi prezis și că iese Trump președinte al SUA. Vă mai amintiți și de caracatița care ghicea învingătorii din meciurile Cupei Mondiale din Africa de Sud? Păcat că a murit, însă, în anul 2010, și nu a dat niciun verdict cu privire la pandemia de acum.

Falsuri, trădare față de nevoia de adevăr, dar poate falsificatorii o fac… de plăcere. Fals, fals – ar fi spus Nenea Iancu -, dar să știm și noi!

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri