30 aprilie 2024
EconomieMai puține Cereri Unice de Plată, suprafețe mai mari declarate la APIA

Mai puține Cereri Unice de Plată, suprafețe mai mari declarate la APIA

Centrul Județean Bacău al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a finalizat Campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2019. Au fost înregistrate 17.812 de cereri, pentru o suprafață declarată la plată de 162.516,92 ha. Comparativ cu anul trecut, numărul cererilor a scăzut ușor, dar suprafața agricolă a crescut cu 3,37%, fapt care confirmă tendința de comasare a terenurilor.

Până pe 31 mai, inclusiv, la sediul Centrului județean și la centrele locale ale APIA fermierii pot veni cu modificări la Cererile Unice de Plată depuse în Campania 2019, fără penalități.

În perioada 1 iunie – 1 iulie 2019 APIA va efectua controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată, eșantionarea acestora pentru controlul la fața locului, precum și transmiterea eșantioanelor. Între 2 iulie și 1 octombrie 2019 se va efectua controlul la fața locului pentru cererile unice de plată eșantionate în acest scop, iar controlul aferent al unor obligații/cerințe specifice se va face în iarna sau în primăvara anului următor.



Plata avansului pentru anul de cerere 2019 se va efectua în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie. Iar plata finală ca diferență între cuantumul acordat în avans și cuantumul calculat pentru anul de cerere 2018 se va face între 2 decembrie 2019 și 31 martie 2020.

Sprijinul financiar este finanțat din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri