30 aprilie 2024
Top StoryA doua etapă de înscriere în clasele pregătitoare

Mai sunt locuri! 191 numai în școlile din Bacău

A doua etapă de înscriere în clasele pregătitoare

A început o nouă etapă de înscriere a elevilor în clasele pregătitoare, după ce au fost validați cei care au depus dosarele în prima etapă, care a avut loc în luna martie (4-22 martie). Mai sunt, în total, 791 de locuri libere, iar dintre acestea 191 doar în Bacău, în aproape toate școlile gimnaziale și colegiile care au învâțământ primar în structură (ex.: la „Ion Luca”, „Spiru Haret”, „Constantin Platon”, Colegiul de Artă, Colegiul Pedagogic, Liceul Tehnologic „Petru Rareș”, la „Alecu Russo”, „Dr. Al. Șafran”, „G. Bacovia”, „O. Voicu”, „I. Creangă”, „M.Costin”, Școala 10 etc).

Acum, între 2 și 8 aprilie se vor depune cereri-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua, de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă. Pe 11 aprilie se vor afișa la fiecare unitate de învățămant listele finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare. Între 12 și 19 aprilie se vor centraliza și soluționa de către Inspectoratul Școlar a cererilor părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ.

Cine se poate înscrie:



• Copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019, inclusiv.
• La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019, inclusiv, dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
• Orice altă situaţie va fi rezolvată de către inspectoratele şcolare, în interesul educaţional al elevului şi în conformitate cu cadrul legal.

„Pentru anul școlar viitor 2019-2020, în toate școlile din județul Bacău sunt peste 5.500 de locuri la clasa pregătitoare. Acest lucru înseamnă un total de 270 de clase. În prima etapa s-au admis 4.793 de cereri. Elevii care nu au fost înscriși în această primă etapă vor fi repartizați pe locurile rămase libere, în cea de a doua etapă, din luna curentă. Marți (ieri, n.r.) în prima zi de înscriere din a doua etapă au fost înregistrate deja 85 de noi cereri. ”
Prof. Oana Bărbuț, inspector școlar Inspectoratul Școlar Județean Bacău

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri