29 martie 2024
ActualitateCod galben în bazinul hidrografic al râului Trotuș

Cod galben în bazinul hidrografic al râului Trotuș

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică pentru intervalul 13 martie, ora 9,00 – 14 martie, ora 22,00 inclusiv în bazinul hidrografic al râului Trotuș, împreună cu afluenții acestuia și cursurile de apă necadastrate. Aceasta vizează posibilitatea producerii de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

„În aceste condiții, Administrația Bazinală de Apă (ABA) Siret monitorizează evoluția fenomenelor prognozate și intensifică măsurătorile de la stațiile hidrometrice. De asemenea, se monitorizează zonele critice și modul de comportare a lucrărilor hidrotehnice. În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, vom reveni cu informații.” – spune directorul ABA Siret, dr. ing. Emil Vamanu.

Comitetele locale pentru situații de urgență vizate au fost avertizate prin fluxul informațional asigurat între ABA Siret și Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Bacău.



Avertizarea a fost făcută având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor lichide prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluţiei formaţiunilor de gheaţă şi propagării lor.

Codul galben presupune risc de viituri sau cresteri rapide ale nivelului apei neconducând la pagube semnificative, dar necesită o vigilenţă sporita în cazurile de activităţi sezoniere şi/sau expuse la inundaţii. Pot fi depășite cotele de inundații.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri