Am consultat mai multe clasamente care vizează asigurarea serviciilor medicale în Europa. Cu mici deosebiri, în funcție de criteriile utilizate de evaluatori, am regăsit, în finalul clasamentului, aceleași țări. Sisteme sanitare mai bolnave decât în România nu există decât în vreo trei țări.
Nu ne mai împiedicăm, printre codașe, nici de Albania. De fapt, nici nu trebuie să consulți asemenea clasamente pentru a constata așa ceva. Este suficient să-i privești pe cei cocoțați în structurile de lux ale administrațiilor de stat și de partid. Cum îi lovește un guturai amărât, iau urgent calea spitalelor din Viena, Paris, Berlin sau Istanbul.
Este aproape jenant să constați că, în pofida declarațiilor politice sforăitoare, Sănătatea, cot la cot cu un alt pária de serviciu, Educația, deține statutul de cenușăreasă a investițiilor. Realitatea aceasta mizerabilă îmi aduce aminte de gluma aceea cu Gheorghiu-Dej, care, vizitând o facultate, un spital și o pușcărie, a hotărât să nu investească în Învățământ (neatractiv pentru politicieni…), în Sănătate (politrucii erau doftoriciți la Moskova…), ci în pușcării (unde nomenclaturiștii puteau ajunge oricând…).
Nu vi se pare că și astăzi, cu excepția destinației moskovite, toate sunt identice? Faptul că suntem titularii „cozilor” acestor clasamente este cauzat mai ales de lipsa investițiilor în acest domeniu. Dacă personalul nostru medical ar dispune de o bază materială performantă, am fi printre răsfățații serviciilor medicale. În aceste zile, salariați din sistemul sanitar își strigă din nou disperarea.
Strigătul este un semn de sănătate pentru democrație, dar mi-e teamă de faptul că zvârcolirile acestea nu vor fi percepute de urechile mereu surde ale decidenților neo-dejiști. Și mai este ceva: ar trebui ca Strigătul nostru, al potențialilor pacienți, să amplifice Strigătul acestora. În definitiv, Strigătul lor vizează Sănătatea noastră.
