sâmbătă, 20 decembrie 2025

Se anunta patru ani murdari / Alesii de la 1 iunie isi bat joc de noi

Voturile acordate de bacauani candidatilor la Consiliul Judetean par sa fi fost risipite pe niste politicieni interesati doar de calculele de partid si de functii, cu orice pret, chiar si in detrimentul intereselor cetatenilor. Liderii locali ai PSD, PD-L, PNL si PC, cele patru partide care formeaza Consiliul Judetean nu s-au inteles asupra celor care vor ocupa fotoliile de vicepresedinti ai CJ.

La sedinta de constituire de ieri, din partea PSD s-a prezentat doar presedintele Dragos Benea, absentand ceilalti 12 consilieri, dar si cei trei din partea Partidului Conservator. Au fost prezenti 18 consilieri din 36, iar Ioan Chiriac a primit mandatul oficial de consilier judetean. In aceste conditii, invocand prevederile legii, secretarul Irina Zara a explicat ca urmatoarea sedinta a CJ poate avea loc cel mai tarziu joi. Presedintele Dragos Benea a decis ca sedinta va fi programata joi, de la ora 19, starnind nemultumirea consilierilor PD-L si PNL. Cel mai vehement a fost Silvestru Dogaru, ai carui nervi au cedat.

Stavarache isi spioneaza oamenii din CJ



La ultimele minute ale sedintei au asistat si prefectul Claudiu Serban, si presedintele PNL Bacau, primarul Romeo Stavarache, care a discutat numai cu consilieri ai partidului sau. Dupa sedinta, in cadrul unei conferinte de presa, Benea a dat de inteles ca absenta colegilor sai de partid a fost cauzata de atitudinea reprezentantilor PNL si PD-L.
Acesta nu a exclus o posibila noua amanare a constituirii CJ si a desemnarii vicepresedintilor. Ramane de vazut cum vor decurge in urmatoarele doua zile negocierile intre reprezentantii partidelor politice, infometati rau dupa functiile disponibile si avantajele conferite de acestea. Din pacate, cei care au de pierdut din jocurile meschine ale politicienilor sunt bacauanii, atat cei care au avut incredere si au acordat votul aprtidelor, cat si cei care, satui de mizeria din politica, nu s-au mai prezentat la vot.

Convocare ilegala a consilierilor locali

Consilierii locali din partea PNL si PD-L sfideaza orice bun simt. Din nou, asteptand finalizarea cine stie caror tratative pentru functiile de vicepresedinti ai Consiliului Judetean, alesii au preferat sa spuna „pas”. Doar 7 consilieri au fost in sala, adica reprezentantii PSD (partid care saboteaza constituirea CJ) plus liberalul Cristian Cojocaru. Fiind constatata absenta numarului necesar de consilieri, prefectul Claudiu Serban a convocat din nou alesii din Consiliul Local pentru vineri dimineata, la orele 10. Este clar ca se asteapta constituirea CJ, pentru ca liberalii si aliatii din PD-L sa stie cum vor actiona in continuare. Dar noua convocare s-a facut cu incalcarea prevederilor articolului 31, alineatul 2 din Legea 215/2001 a administratiei publie locale.
Oricum s-ar calcula, de luni dupa amiaza pana vineri dimineata nu sunt trei zile. Dar liberalii se pare ca sunt priceputi inclusiv la dilatarea/contractarea temporala, in cazul in care interesele de grup dicteaza astfel de masuri. Nesimtire crancena din partea celor ce pana nu de mult cerseau voturile bacauanilor, promitand seriozitate, respect si performanta.Scris de Emilian Berceanu, Codrin Pop



spot_img