duminică, 21 decembrie 2025

„Trei generatii intr-un martisor” la Fundatia „Constantin Brâncoveanu”

Ziua de 8 Martie si sosirea primaverii au insemnat pentru doamnele din cadrul „Clubului Seniorilor” al Fundatiei „Constantin Brâncoveanu” un prilej de mare bucurie. Pentru ele, conducerea fundatiei (director-Carmen Silitra) a organizat un frumos si emotionant spectacol sub titlul „Trei generatii intr-un martisor”.

Momentul artistic a fost sustinut de catre elevii Liceului Tehnologic „Constantin Brâncoveanu” Bacau si copiii din clubul de dans „Klass Dance”, condus de Gabriel Brâncoveanu-instructor. Elevii liceului le-au incântat pe doamne cu poezii si cântece inchinate mamei si anotimpului renasterii naturii iar copiii de la „Klass Dance”, cu dansuri moderne având ca tema tot primavara.

Totodata, le-au daruit si ghiocei. Dar nici senioarele nu s-au lasat mai prejos. Drept rasplata, le-au oferit liceenilor si copiilor cântece si poezii interpretate de doamnele Melania Maciuca, Felicia Merfea, Maria Boureanu, Paraschiva Biceri, Alecsandrina Nistor si rapsodul popular Petrica Alistar. La final, cele trei generatii s-au prins intr-un dans al primaverii.





spot_img