5 note de 10 (zece) în examenul viitorilor profesori de la catedră

    S-au afișat primele rezultate la Titularizarea 2018

    Ieri s-au afișat primele rezultate, înainte de contestații, a probei scrise în examenul de Titularizare 2018, care a avut loc săptămâna trecută, pe 11 iulie. În județul Bacău, din cei 638 de candidați care au predat lucrările către comisia de examinare (dar o lucrare a fost anulată în timpul corectării, ceea ce înseamnă că 637 de lucrări au fost notate), doar 5 au reușit să ia nota maximă 10 (zece).

    Este vorba despre doi candidați de la educație fizică și sport și câte unul de la disciplinele: arte vizuale, învățător și educator (însă doar patru dintre ei au și media generală de 10 – care se calculează împreună cu nota de la inspecția de la clasă). Au fost și 48 de note de 9 (nouă), 77 note de 8 (opt) și 140 de note de 7 (șapte), adică în total 270 de candidați care pot fi titulari în învățământ, pe cele 144 de locuri titularizabile care sunt în acest an în școlile și liceele din întreg județul.

    Condiția ca să fie titularizabil este ca cel care are media peste 7.00 să aibă definitivatul și să ocupe un post viabil cel puțin patru ani. Sunt însă și 135 de candidați, din cei înscriși, care nu au reușit să ia mai mult de nota 5 (cinci), așa că nu pot profesa în sistemul de educație.



    Urmează ședințele de repartizare

    Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuiau să obțină minimum nota 7 (șapte), atât la proba scrisă, cât și la proba practică în profilul postului. Pentru angajarea pe perioada determinată (suplinire), candidații trebuiau să obțină minimum nota 5 (cinci), la cele două probe.

    Nota obținută la proba scrisă are o pondere de 75% în media de repartizare. Ieri și astăzi, 17-18 iulie, se depun și eventualele contestații la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 24 iulie. Vor urma apoi ședințele de repartizare a candidaților admiși, începând cu data de 25 iulie.

    În total sunt 2.532 de posturi/catedre (coduri), cu număr de ore variabile (de la o oră până la 18 ore – pentru profesori și 24 de ore – pentru învățători), iar dintre acestea numai 144 sunt titularizabile: cele mai multe în învățământul preșcolar (56) și primar (29), dar și pe disciplinele muzică instrumentală (16), consiliere psihopedagogică (11). Pentru restul disciplinelor, locurile titularizabile sunt sub 10. La Limba română anul acesta, deși sunt multe înscrieri, nu este alocat niciun post titularizabil.

    42,38%

    În total, doar 270 de candidați au obținut notă de titularizare, adică peste 42 la sută dintre cei înscriși. Aceștia se pot încadra în învățământ pe perioadă nedeterminată.

    36,26%

    Pe perioadă determinată, ca suplinitori, pot fi încadrați cei 231 de candidați care au luat note între 5 (cinci) și 6.99, adică 36,26% la sută dintre înscriși.

    „În prima ședință de repartizare vor fi distribuite posturile și catedrele pentru candidații care au obținut note peste 7 (șapte), ceea ce înseamnă că sunt titulari și pot fi încadrați pe perioadă nedeterminată. Apoi, posturile /catedrele titulare neocupate se vor transforma în posturi / catedre pentru angajarea pe perioadă determinată. Tot procesul de repartizare se va finaliza pe 3 august, când se vor emite și comunica deciile de repartizare pe post sau catedră.”
    prof. Oana Bărbuț, inspector școlar, purtătorul de cuvânt al ISJ Bacău

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"