19 mai 2024
Actualitate47 de ani în  slujba artei și a comunității

47 de ani în  slujba artei și a comunității

Prof. dirijor Nicolae Popa – Ansamblul Folcloric „Privighetorile Zeletinului”

După o îndelungată carieră presărată cu rezultate excepționale în fruntea Ansamblului Folcloric „Privighetorile Zeletnului”, prof. dirijor Nicolae Popa traversează o perioadă mai dificilă din punct de vedere artistic și cultural din cauza unor probleme de ordin organizatoric la Podu Turcului. Dincolo de niște neînțelegeri, Nicolae Popa a dorit să reamintească o parte din istoria de 47 de ani de când conduce acest ansamblu, rânduri transmise printr-o…scrisoare:

„O viață dăruită cântecului românesc”, este o carte prefațată de prof. univ. dr. Corneliu Ioan Bucur, președintele Academiei de Arte tradiționale din România, fost director general al Muzeului Civilizației Populare Tradiționale „Astra” din Dumbrava Sibiului, timp de 40 de ani. Cartea a fost lansată la Hotelul Decebal din Bacău în 2016, cu participarea unor mari personalități ale culturii românești din întreaga țară. Am scris și al doilea volum, urmând să fie editat. Au fost amintite sute și sute de premii naționale și internaționale la concursurile și festivalurile care s-au organizat atât în țară cât și în străinătate. Poate, și nu poate, este singurul Cămin Cultural de pe Valea Zeletinului și a Berheciului care a reușit să fie în continuare funcțional, deoarece, cândva am condus și înființat coruri mixte de maturi, de elevi de liceu, cor de voci egale, taraf, și acest ansamblu, care chiar dacă unii sunt potrivnici, această ,,minune, acest miracol”, cum îi spune scriitorul Ion Fercu, continuă să existe în ciuda unor potrivnici lipsiți de Dumnezeu și de Omenie. Acești copii, cu adevărat celebri, au încântat sufletele și inima spectatorilor din țară și de peste hotare. Am avut onoarea de a deschide Festivalul Mondial de la Norma Latină-Italia, de asemenea am deschis Festivalul Internațional de la Cernăuți, pe scena Filarmonicii de Stat. Am concurat la festivalurile internaționale de la Treviso – Roma – Italia. Am fost de a lungul timpului invitați la festivaluri internaționale în Germania, Belgia, Olanda,Franța. O neașteptată și impresionantă invitație am primit de a participa la Festivalul Concurs Internațional Viena – Austria. Nu am putut crede vreodată că vom avea fericita ocazie de a participa la un Festival Concurs în celebra și legendara capital a muzicii. Președintele Festivalului a fost celebrul bas, maestru Theodore Coresi, profesor universitar doctor și scriitor,director al Operei Vienna Opera Company, dar o surpriză fantastică, cred și acum că a fost doar un vis. Celebrul Theodore Coresi ne-a rugat să-l acompaniem la două cântece. Nu știam ce să cred. Dar, după o mică repetiție am reușit să-l acompaniem. A fost cel mai fericit moment din viața mea și a Ansamblului. O altă surpriză de proporții, a fost atunci când am fost anunțat că va sosi o delegație cu specialiști în domeniu folclorului din Japonia, grup condus de un specialist, profesionist în folclorul diferitelor popoare, Inagaki Noryo, însoțit de două doamne japoneze, specialiste deasemenea în folclor. Am discutat îndelung cu domniile lor,după care am susținut un concert cu Ansamblul pe care l-au filmat, difuzându-l ulterior la televiziunea japoneză. Am avut invitația de a participa, dar nu a interesat pe nimeni în a ne ajuta pentru deplasare, masa și cazarea fiind asigurate de japonezi. Am fost invitați de asemenea de a participa la a unsprezecea ediție a Festivalului Ohrid Sun din Macedonia, în august 2019. Am rămas impresionați de primirea făcută la festival, unde am reușit să obținem după concertul-concurs Trofeul Festivalului. Am încheiat anul 2019 cu tradiționalele Concerte de colinde. Începând cu primăvara anului 2020 nu ne-am mai putut întalni, lucrând doar cu copiii începători, cei care au reușit să-și însușească repertoriul și care vor nr vor reprezenta în continuare, cei care vor duce mai departe frumusețea cântecului popular românesc a acestor locuri,ale județului Bacău și ale României. Au notat în Cartea de Onoare a Ansamblului folcloric „Privighetorile Zeletinului”, mari personalități ale culturii naționale și internaționale, de la profesori universitari doctori, la dirijori, compozitori, scriitori , academicieni , ș.a.m.d.  Voi aminti, din lipsă de spațiu, doar o însemnare din cele scrise în Cartea de Onoare a Ansamblului ,după cum urmează: „Întâlnirea cu Ansamblul Folcoric „Privighetorile Zeletinului’’ este de fiecare dată o sărbatoare spirituală, cu rezonanțe sufletești ce trec mult peste așteptările momentului.                                                                                                                                                    La Podu Turcului se petrece, fără exagerare, un fenomen: o mână de copii înzestrați cu daruri rare, cu talent muzical și devoțiune pentru artă și frumos, îndrumați de excepționalul profesor și musician Nicolae Popa, țin de aproape 35 de ani la cotele cele mai ridicate ștacheta performanței artistice. Sunt profund impresionat și mândru, totodată, că avem în România zilelor noastre, în Moldova noastră multiseculară, o tradiție atât de frumoasă și de valoroasă. Nu pot decât să felicit și să doresc din toată inima viață lungă Ansamblului „Privighetorile Zeletinului”, îndrumătorului lui artisic și spiritual, omului de rară condiție morală și profesională, Nicolae Popa, la cât mai multe și frumoase împliniri!’’ Prof. univ. dr. muzicolog și compositor Gheorghe Duțică.”



 

 

 

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri