Locul întâi cu asterisc

Au curs valuri de şampanie, de felicitări, capii învăţământului au fost felicitaţi, politicienii au adresat cuvinte de laudă elevilor şi de mulţumire dascălilor pentru că, iată, au pus judeţul Bacău pe primul loc la Bacalaureat.

Mai precis, judeţul are cea mai mare rată de elevi promovaţi după prima sesiune a examenului.

E cazul să ne felicităm? În nici un caz.

Pentru că lângă numele judeţului pe lista cu cele mai mari procente de promovare a examenului ar trebui să fie un asterisc. Iar la subsol, asteriscului să-i corespundă o notă care să spună aşa: “locul întâi pe ţară la procentul elevilor care au fost lăsaţi să dea examenul”.

Pentru că, de ani de zile, în judeţ se practică un sport extrem, care acum a ajuns la apogeu: pentru a obţine procente onorabile de promovare a Bacalaureatului, multe licee nu permit, prin diverse metode, absolvenţilor mai slabi să se înscrie la examen.

Fie sunt descurajaţi pe faţă, fie se apelează la o corigență, metode există. Şi nu de azi, de ieri. Rezultatul este că licee mai slab cotate au procente de promovare mai mari decât liceele considerate “bune”.

De exemplu, anul acesta, Colegiul Karpen are un procent de promovare de 90% iar Colegiul de Artă – de 87 la sută.

Desigur, nu e lipsit de importantă procentul imens de absolvenţi de la Karpen care nu au intrat în Bacalaureat. Cifrele nu mint. Anul trecut, la simularea pentru Bacalaureat, colegiul Karpen a avut 355 de elevi.

Datele sunt publice, sunt afişate pe site-ul lor. În prima sesiune a Bacalaureatului, însă, la examen au intrat, cu tot cu absolvenţii din promoţiile anterioare, doar 110.

Anul acesta, la fel, doar 165, din care 15 sunt din anii trecuţi. Unde sunt restul?

La Colegiul Saligny, anul trecut, din şapte clase de a XII-a, au intrat în Bac 27 de elevi iar, anul acesta, 15.

La Mangeron, din 64 de absolvenţi, doar 25 de elevi din promoţia 2017 au dat examenul.

Evident, nu se întreabă nimeni ce e cu aceste procente de participare la Bacalaureat şi de ce zeci sau sute de absolvenţi ai unei unităţi de învăţământ nu se înscriu să dea examenul.

Şi mai dă, al naibii de bine, să te lauzi, ca liceu, cu procente aşa de frumoase de promovare la Bacalaureat, să scoţi ochii părinţilor, ai inspectorilor ori ai politicienilor.

Deşi totul este o fraudă de proporţii, praf în ochi, mai ceva ca pe vremea raportărilor din perioada comunistă.

Suntem primii? Da, dar primii la aburit lumea…

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"