29 martie 2024
Actualitate12 candidaturi depuse la Consiliul Judetean

12 candidaturi depuse la Consiliul Judetean

A fost freamat in ultima zi de depunere a candidaturilor pentru functia de consilier judetean la Biroul Electoral Judetean, situat in cladirea Prefecturii Bacau.

Formatiunile politice au depus liste cu zeci de persoane care aspira la functia de consilier judetean, dar exista si o candidatura independenta, prima inregistrata, a lui Sorin Sova, liderul de sindicat al postasilor bacauani. „Am adunat semnaturile cu ajutorul prietenilor si colegilor. Se vede ca oamenii si-au mai pierdut din increderea in partide si eu cred ca exista un orizont nou pentru candidatii independenti”, a declarat Sova.

Au depus liste cu propuneri in ordine, UNPR, M10, PNL, PNTCD, PSD, PRM, ALDE, MP, Partida Romilor, PSRO, PND.



Cele mai putine candidaturi au fost depuse din partea UNPR, mai exact pe lista sunt cinci persoane.
De la M10, pe lista se regasesc 39 de propuneri. „Am depus peste 8000 de semnaturi. Sunt persoane obisnuite, nu avem vedete si speram la un procent de 12 la suta in alegeri. Lumea chiar doreste fete noi si o schimbare”, a declarat presedintele formatiunii, Mihai Girba.

Partidul National Liberal a inregistrat o lista de 46 de persoane, aspiranti la functia de consilier judetean. Sunt si oameni care au mai activat in Consiliul Judetean, dar si persoane noi. „Partidul nostru propune o viziune, nu o lista. Trebuie sa eliminam alocarile financiare pe criterii politice, iar CJ trebuie sa devina un partener, nu un sabotor al proiectelor municipiului. Vom veni cu sute de proiecte pentru fiecare cetatean”, a declarat Ionel Palar, deputat, primul pe lista PNL si propunerea partidului pentru functia de presedinte.

PNTCD a prezentat o garnitura de 40 de persoane, „de toate vârstele, de la 24 de ani pâna la 74 de ani si de toate profesiile. Am selectat persoane si din intreg judetul, ca sa fie cât mai corect distribuit”, a precizat Gabi Corodeanu. Numele acestuia este cap de lista.

Partidul România Mare a depus o propunere mai scurta, de 21 de nume. „Sunt persoane bune, cu studii superioare si in functii cheie care isi pot aduce contributia la binele judetului”, a declarat presedintele de partid Ioan Enasoaie.

Tinta PSD este sa obtina 40 la suta din voturi, iar pentru aceasta a depus o lista de candidati „experimentati, pe care se regasesc, in primii 20 de candidati, cinci femei si patru tineri, in frunte cu Sorin Brasoveanu”, a precizat presedintele PSD Bacau, Dragos Benea. Lista si dosarele cu semnaturi ale PSD au fost depuse la BEJ de Sorin Brasoveanu, Ionel Floroiu si Dorian Pocovnicu, primii pe lista social-democratilor.

Lista ALDE pentru Consiliul Judetean este deschisa de Constantin Avram, deputat, urmat de Vasile Humulescu si Maricica Cosa, actuali consilieri judeteni. „Suntem oamenii faptelor, am trecut printr-un proces de reinnoire a partidului si avem pe lista persoane care au experienta administrativa”, a declarat Maricica Cosa, prim-vicepresedinte ALDE.

PSRO a propus 45 de oameni „cu experienta in consiliul local sau judetean si cel mai important, care pot face diferenta in proiectele vitale pentru judet. Infrastructura judetului este cea mai importanta, ce s-a facut e prea putin in comparatie cu nevoile”, a declarat Cristinel Manolache, candidat si la primarie si cel care deschide si lista consilierilor judeteni.

In finalul programului au depus dosarele de semnaturi reprezentantii Partidului National Democrat, intrat recent pe scena politica locala. „Am prezentat 37 de persoane neimplicate politic in trecut, dar care vor o schimbare in bine. Cred ca cel mai important obiectiv al nostru este transparenta cheltuirii banilor publici, de la nivelul fiecarei primarii pâna la judet”, a declarat Irina Ungureanu, presedintele PND Bacau.

Deocamdata au fost validate doar candidaturile lui Sorin Sova, lista depusa de M10 si cea a UNPR. „Celelalte liste sunt in verificari. Imediat ce sunt validate se vor publica hotarârile pe site, iar termenul de contestatie este de 48 de ore”, a declarat purtatorul de cuvânt al Biroului Electoral Judetean, Constantin Chiriac.

In acest an, pentru prima data, presedintele Consiliului Judetean va fi ales in mod indirect, prin votul majoritatii consilierilor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri