19 aprilie 2024
Top Story10980 ţigarete fără timbre de acciză indisponibilizate de poliţişti

10980 ţigarete fără timbre de acciză indisponibilizate de poliţişti

La data de 15 martie a.c., poliţiştii de la Serviciul de Investigarea Criminalităţii Economice Bacău au desfăşurat acţiuni specifice, în vederea probării unor fapte penale dar şi pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea încălcărilor legislative, în domeniul efectuării actelor de comerţ cu produse puternic accizate (ţigarete şi băuturi alcoolice).

Astfel, cu ocazia punerii în executare a două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Bacău, la domiciliul a doi suspecţi, a fost găsită cantitatea totală de 10980 ţigarete, fără timbre de acciză.

Cantitatea de ţigarete a fost indisponibilizată iar cercetările continuă în vederea probării întregii activităţi infracţionale a celor două persoane în cauză.



De asemenea, în urma acţiunilor întreprinse pe raza judeţului Bacău au fost verificate 40 de societăţi comerciale de profil, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 54000 de lei şi s-au confiscat 621,7 litri de băuturi alcoolice comercializate fără documente de provenienţă, în valoare de 3219 lei.

Acţiunea derulată de poliţiştii de investigarea criminalităţii economice a beneficiat şi de suportul efectivelor din cadrul Poliţiei Locale Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri