9 mai 2024
Top Story100 de persoane cu handicap au solicitat card de parcare

Cardul-legitimaţie de parcare este eliberat, la cerere, de Poliţia Locală Bacău

100 de persoane cu handicap au solicitat card de parcare

În parcările marilor magazine din Bacău, dar și în cele publice, sunt locuri marcate special și rezervate persoanelor cu dizabilități. Se identifică ușor, însă de cele mai multe ori sunt ocupate de oameni perfect sănătoși. Pentru ca acest drept al celor cu handicap să nu mai fie totuși ignorat, Direcția Generală de Asistență Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău, în colaborare cu Poliția Locală a Municipiului Bacău, a demarat, la începutul acestei luni, Campania „Dacă-mi iei locul, ia-mi și handicapul!”, care a fost una de informare. Atât reprezentanții DGASPC Bacău, cât și polițiștii locali, au mers zi de zi în parcări, au discutat cu șefii magazinelor, pentru ca locurile persoanelor cu dizabilități să fie marcate și semnalizate corespunzător, dar și cu șoferii care le ocupă ilegal.

„Conducătorii auto au fost informați cu privire la dispozițiile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, făcându-se mențiune expresă asupra valorii sancțiunilor contravenționale aplicate de către agenții de circulație, cât și de personalul de control cu atribuții în acest sens”, explică Oana Cojocaru, purtător de cuvânt la Poliția Locală Bacău.

Amenda porneşte de 1.000 de lei şi poate ajunge până la 2.000 de lei.
Discuții s-au purtat, însă, și cu beneficiarii acestei campanii, pentru că şi ei au obligaţii. „Persoanele cu handicap au fost informate cu privire la necesitatea și obligativitatea obținerii cardului-legitimație de parcare eliberat de Poliția Locală a Municipiului Bacău, respectiv de autoritățile publice locale de unde își au domiciliul sau reședința persoanele cu dizabilități”, a mai spus Cojocaru.



Acest card se obţine gratuit şi trebuie aşezat pe bordul mașinii, la vedere, atunci când maşina este lăsată într-o parcare publică.

De la începutul acestui an şi până în prezent, 100 de persoane cu handicap au solicitat de la Poliția Locală Bacău un astfel de card-legitimație pentru locuri gratuite de parcare.

Ce documente se depun pentru obținerea unui card-legitimație de parcare

Pentru a intra în posesia unui card-legitimație de parcare pentru persoanele cu handicap, solicitantul, care poate fi persoana cu handicap sau reprezentantul legal, trebuie să depună la sediul Poliției Locale Bacău mai multe documente:
-cerere, o fotografie color format ¾, copie a cărţii de identitate, copie a certifcatului de încadrare în grad și tip de handicap eliberat de comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, în termen de valabilitate, respectiv documentul care atestă calitatea de reprezentant legal, dar și cardul deja expirat, dacă a deținut unul.
Aceste carduri pentru locuri gratuite de parcare se eliberează în termen de 30 de zile și are valabilitatea egală cu cea a certificatului de încadrare în grad de handicap.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri