Viorel Rusu loveste din nou

7


Un nou dosar penal in care denuntator este omul de afaceri Viorel Rusu a ajuns in instanta.

Tribunalul Bacau a judecat, zilele trecute, primul termen in dosarul de trafic de influenta in care este cercetat Mihail H., gestionar la SC Nicbac Prod SRL Nicolae Balcescu. Acesta a ajuns sa fie anchetat de procurorii DNA Bacau, in urma cu un an si jumatate, dupa ce Viorel Rusu a facut denunt in care sesiza ca Mihail H. i-a cerut 200.000 de euro pentru a-l ajuta sa câstige un proces la Curtea de Apel Bacau privind o licitatie organizata de Primaria Bacau.

Mai precis, in februarie 2014, SC Amici, administrata de Viorel Rusu, a contestat in instanta decizia Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor privind atribuirea contractului de achizitie de lucrari „Reabilitare retele termice secundare din municipiul Bacau”, in valoare estimata de 112.468.563,94 lei, fara TVA.

„H. Mihail i-a spus lui Rusu Viorel ca are cunostinta de existenta procesului pe rolul Curtii de Apel Bacau si ca il poate ajuta sa câstige acest proces, deoarece are influenta, prin intermediul altei persoane, asupra judecatorilor investiti cu judecarea cauzei. In schimbul acestui «serviciu», H. Mihail i-a pretins lui Rusu Viorel suma de 200.000 euro. (…) Rusu Viorel l-a intrebat pe H. Mihail la cine vor ajunge banii, iar inculpatul a afirmat ca nu ii poate spune in acel moment numele persoanei, insa, daca este de acord sa dea o suma de bani, ii va comunica acest lucru”, se precizeaza in rechizitoriu. Dupa denuntul lui Rusu, s-a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice si ambientale din care ar reiesi ca Mihail H. i-a promis acestuia ca va interveni pe lânga judecatori.

„H. Mihail a afirmat ca poate influenta solutia ce urma a fi adoptata, in schimbul unei sume de bani, fara a fi insa de acord sa spuna cine este persoana prin care ar avea influenta asupra magistratilor”, mai arata procurorii.

Din rechizitoriu: judecatorii se tem de Viorel Rusu

La câteva zile dupa denuntul lui Rusu, Curtea de Apel a respins contestatia SC Amici. In cursul aceleiasi zile, Rusu l-a sunat pe Mihail H. si i-a cerut explicatii. A urmat o intâlnire când inculpatul i-a spus denuntatorului motivul pentru care cel putin unul dintre judecatori a refuzat sa-l ajute pe Rusu: reputatia sa de denuntator!

„H. Mihail i-a spus martorului ca unul din membrii completului de judecata nu a mai vrut sa-l ajute deoarece Rusu Viorel formulase anterior un denunt penal privind doua persoane din Galati si ca singurul motiv pentru care a fost refuzat a fost faptul ca acel membru al completului nu a avut incredere in Rusu Viorel. Aspectul invocat de inculpat, respectiv formularea unui denunt de catre Rusu Viorel anterior prezentelor fapte, este real”, se mentioneaza in rechizitoriu.

A vrut doar sa se dea mare in fata lui Rusu

Pe parcursul urmaririi penale, Mihail H. a declarat ca il cunoaste pe Viorel Rusu de mai mult timp, pentru ca societatea la care lucreaza a avut relatii comerciale cu societatile detinute de Rusu. Inculpatul sustine ca, de fapt, Rusu a fost cel care l-a intrebat daca nu cunoaste vreo persoana care sa poata influenta decizia judecatorilor.

„Inculpatul a declarat ca a fost mirat de faptul ca Rusu Viorel nu poate «aranja» procesul, având in vedere «renumele si puterea sa financiara»”, spun procurorii. Motivul pentru care Mihail H. i-a promis lui Rusu o „interventie” pe lânga judecatori este unul de-a dreptul infantil: „pentru a ma da mare in fata lui”.

Tot Rusu, sustine inculpatul, ar fi avansat suma de 200.000 euro pe care era dispus sa o dea in schimbul unei hotarâri favorabile. „H. Mihail a precizat ca nu a vorbit cu nicio persoana despre procesul in care era implicata SC Amici, nici n-ar fi avut o asemenea posibilitate si chiar s-a speriat când a realizat ca Rusu Viorel a luat in serios propunerea sa”, se spune in rechizitoriu. Curios in tot acest caz este ca, desi denuntul lui Rusu a fost facut in martie 2014 si tot atunci s-au strâns si probele necesare, dosarul a zacut in sertarele DNA mai bine de un an, timp in care, asa cum reiese din documente, nu s-au mai administrat probe, nu s-au mai dispus masuri de supraveghere, iar Mihail H. a avut calitatea de „suspect”.

De-abia in iunie 2015, Mihail H. devine inculpat si, o luna mai târziu, este trimis in judecata. La primul termen din instanta, Mihail H. a lipsit din motive medicale, iar avocatul sau a cerut o amânare.

Contactat telefonic, denuntatorul Viorel Rusu a refuzat sa comenteze pe marginea acestui subiect.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

7 COMENTARII

  1. Extraordinar!Măi nea Viorele,te înțeleg sa-i denunți pe Stava,Benea,Berca,Banu,Galati si mulți altii printre care si cameramani si ziaristi ecscroci,da cu nenorocitul ăsta care carâ rahatul de la abator ce-ai mai avut?Câ are mainile bătâtorite cum le aveai si tu cind cârai saci cu fâinâ la moară la Strugari???!

  2. Ceere spaga ca sa se dea mare fata de Rusu… iar prostanacul asta este admin de firma, angajeaza oameni, i se spune SEFUL. Merita dus la spitalul 10, sa ia medicamente, ca are nevoie !

  3. Da pe tine cind oare te va scutura bine de tot vreun procuror mai curajos ca sa iasa la iveala cine esti si tu cu adevarat-pe linga un denuntator ordinar care toarna ca sa-si apere pielea-sofer de militieni scos la pensie de boala ca sa conduca afacerile militienilor printre care si unchiul mare jurist , ca acu 20 dr ani nu stiai decit sa furi cit mai mult lemn si cherestea aparat de gasca ta de militieni . Baga la cap ca orice nas isi are nasul si mai devreme sau mai tirziu sper sa platesti pentru toate faradelegile tale militian josnic ce esti .

LĂSAȚI UN MESAJ