Un film despre artistul Nicu Enea realizat de studenti masteranzi

2


Un eveniment cu frumoase si apreciate conotatii pedagogice si artistice a avut loc luni, la prânz, la sediul „Cromatique Photo Studio & Art Gallery”, din Bacau, proiectia filmului documentar “Nicu Enea”, rezultatul unui proiect coordonat de Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, in parteneriat cu Universitatea de Arte “George Enescu” Iasi si „Cromatique Photo Studio & Art Gallery” Bacau, reprezentat de Ovidiu Ungureanu.

Filmul a fost realizat in perioada 2-11 august, la editia I a Taberei de Cercetare Aplicata pentru Masteranzi, la care au participat studentii Sânziana Ceteras, Tudor Chertz, Daniel Ciobanu, Ovidiu Ungureanu, Adrian Poroh, Rares Radulescu, Nistor Mihai, Daniel Comendant si Onescu Vlad, coordonati de lect. univ. dr. Bogdan Teodorescu si asist. univ. dr. Lavinia German, de la universitatea ieseana.
La eveniment au participat Mariana Popa, director al Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”, care a trecut in revista munca studentilor, colaborarea cu institutia pe care o reprezinta, apreciind la superlativ rezultatul acestei inedite tabere. De asemenea, au onorat cu prezenta maestrul Ilie Boca, Camelia Cojocariu, custode al Casei Memoriale “Nicu Enea”, Dionis Puscuta, artist plastic, sef sectie arta, Geo Popa, director al Centrului de Cultura “George Apostu”, Ilie Bârzu, consilier local.

Filmul Nicu Enea”, realizat in timp record, este un Remember de o simplitate si acuratete documentara de exceptie, din care reiese figura impresionanta a pictorului, unele tablouri celebre, autoportretele fiind maiestrit puse in valoare, din umbre si lumini, din prim planuri, dar si din marturiile celor intervievati. Studentii au avut la dispozitie un adevarat arsenal tehnic, pe care l-au pus la treaba in zecile de ore de filmare, montare, titrare, suprapunere voci, efecte speciale.
“Este o practica a Universitatii noastre de organiza asemenea tabere, anul acesta am avut sprijinul institutiilor de cultura din Bacau, astfel ca 10 zile studentii masteranzi de la Universitatea “George Enescu” din Iasi au lucrat impreuna, au invatat foarte multe in acest proiect, iar rezultatul s-a vazut, un film emotionant despre viata si opera pictorului Nicu Enea”, a spus la proiectie asist.univ.dr Lavinia German.

Realizarea filmului a presupus si chinuitoare ore de documentare, in bibiloteci, dar si teren, la Arini (locul nasterii pictorului), prin muzee, de aceea rezultatul muncii lor este cu atât mai valoros.
“Este inca un pas, inca unul in plus in directia cunoasterii si recunoasterii artistului Nicu Enea, mai ales ca vine din partea unor tineri, a unor viitori artisti, fie ei si in domeniul artelor vizuale, poate cu atât mai mult. Felicit toata echipa, apreciez efortul permanent al Muzeului de Arta din Bacau, pentru a-l aseza pe Nicu Enea acolo unde ii este locul”, a spus maestrul Ilie Boca.

Sufletul acestei tabere a fost Ovidiu Ungureanu, student masterand si el, proprietarul studioului “Cromatique Photo Studio&Art Gallery”, unul dintre principalii sponsori ai evenimentului. “Este o premiera pentru Bacau, ma bucur ca acest proiect a prins viata aici, la care au participat colegii mei studenti-masteranzi de la Universitatea “George Enescu” Iasi, adevarati profesionisti. A doua premiera este ca prezentarea rezultatelor proiectului, filmul documetar de 30 de minute “Nicu Enea”, a avut loc la Cromatique Photo Studio&Art Gallery, un vis al meu de mai de demult, pe care l-a finalizat acum, si l-am deschis cu aceasta ocazie”, ne-a declarat emotionat Ovidiu Ungureanu.

A mai vorbit despre admirabilul proiect realizat de studentii ieseni Geo Popa, director al Centrului “George Apostu”: “Intr-o lume urâta, voi ati realizat un lucru minunat, un film, un act de cultura, care va ramâne marturie peste timp. Nu pot decât sa va felicit, in special pe Ovidiu Ungureanu, care nu este la prima isprava de acest fel.”

Noua studenti masteranzi au ajuns la final de studii, din orase diferite, care si-au unit priceperea, tehnica exersata in ore de studiu, la care au pus si suflet, pentru a omagia, prin arta lor, un om, un artist, pe Nicu Enea, de la carei disparitie se implinesc, in septembrie, 55 de ani.
“Am lucrat, impreuna cu colegii mei, la un proiect care ne-a devenit foarte drag pe parcurs: am intrat in intimitatea unui mare artist – Nicu Enea, care a avut un destin tragic, dar care a lasat o opera impresionanta. Filmul nostru, care va mai suporta câteva retusuri, va fi prezentat si in septembrie, la comemorarea a 55 de ani de la disparitia artistului, va fi valorificat si de Muzeul care ne-a gazduit in realizarea proiectului nostru”, a declarat Daniel Ciobanu, student masterand.

Nu putea lipsi de la eveniment, tatal fotografilor din Bacau, artistul Viorel Cojan, membru al UAP. “Asteptam de mult deschiderea acestui spatiu, ma bucur ca a avut loc cu ocazia finalizarii acestui proiect, un exceptional eveniment pentru spatiul cultural si artistic al Bacaului. Il felicit pe Ovidiu pentru initiativa, dar mai ales pentru finalitate. Sunt convins ca aici, la „Cromatique Photo Studio & Art Gallery” vor avea loc tot felul de frumoase intâmplari culturale”, le-a spus studentilor Viorel Cojan.

La inchiderea taberei,toti studentii au primit in dar câte un album foto, realizat recent de Complexul Muzeal Iulian Antonescu si scriitorul Viorel Savin.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ