5 mai 2024
ActualitateUn copil de 5 ani a ajuns in coma la spital. Procurorii...

Un copil de 5 ani a ajuns in coma la spital. Procurorii au deschis o ancheta

Minorul, in vârsta de 5 ani, din comuna Itesti, sufera de un handicap locomotor si a fost adus la Compartimentul de Primiri Urgente de la Pediatrie – Spitalul Judetean Bacau, in stare critica si cu hipotermie.

Concubinul mamei a fost cel care a sunat la Ambulanta, iar când a ajuns la unitatea medicala medicii au constatat ca minorul avea echimoze pe corp.

A fost supus unor investigatii amanuntite si asa s-a descoperit ca prezenta si un hematom subdural, fiind dus de urgenta in sala de operatie.



„Copilul avea hipotermie iar concubinul mamei spunea ca unul dintre frati i-ar fi dat sa inghita un flacon dintr-un medicament. Era in coma, i s-a facut computer tomograf si s-a depistat un hematom subdural cu intindere foarte mare. Este in ATI, cu coma de gradul IV, dar cu sanse minime de supravietuire, conform declaratiei dr. Sebastian Hriban, medicul neurochirurg care l-a operat”, a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt la Spitalul Judetean Bacau.

Cei de la spital au anuntat politia, iar pâna la sosirea ofiterilor concubinul a disparut. O echipa complexa formata din politisti si procuror criminalist a mers la Itesti, unde a gasit-o pe mama la marginea satului, in containerul din metal, in care locuieste cu iubitul si ceilalti doi copii, unul de câteva luni si altul de 7 ani.

Femeia a negat ca baiatul ar fi fost batut si a spus ca a cazut din pat. Micutul a fost examinat si de un medic legist, insa doar pe cale de ancheta se poate stabili daca a fost vorba de o agresiune ori de un accident.

Cazul a ajuns si in atentia celor de la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Bacau.

Specialistii au mers la fata locului, insa mama a refuzat o masura de protectie. Pentru ca si ceilalti copii traiesc in conditii greu de imaginat, DGASPC vrea sa deschida actiune in instanta pentru preluarea acestora in regim de urgenta.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri