20 mai 2024
ActualitateȘef nou la conducerea Fiscului băcăuan

Șef nou la conducerea Fiscului băcăuan

Economistul Paul Vicențiu Stupu (foto) este noul șef interimar al Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău, după plecarea cărășeanului Doru Constantin Cozma.

Noul șef provine din colectivul acestei instituții, în care a venit în anul 1999, imediat după absolvirea Facultății de Științe Economice din Iași. Originar din Podu Turcului, Paul Stupu este, practic, băcăuan și are 40 de ani.

În cei 18 ani de profesie a urcat toate treptele ierarhice, iar pe postul de șef al administrației județene a venit de la cârma departamentului Inspecție fiscală, unde a stat cinci ani, unde a avut calitatea de „șef administrație adjunct”.



Deși interimar, misiunea noului șef de administrație fiscală județeană nu este ușoară. Are în subordine cinci unități fiscale teritoriale, în Bacău, Onești, Buhuși, Moinești și Podu Turcului, cu aproape 146.000 de contribuabili, dintre care aproape 18.500 de persoane juridice active fiscal.

Paul Stupu ne-a acordat cu acest prilej un interviu, pe care îl vom publica în edițiile viitoare ale ziarului, în care a subliniat, între altele, cultura și valorile care vor conduce activitatea instituției și în perioada următoare.

Între principalele obiective ale AJFP Bacău sunt, pe lângă colectarea în creștere a impozitelor și taxelor, creșterea conformării voluntare a eficienței colectării și reducerea evaziunii fiscale și a economiei subterane. În primul semestru al anului, planul de colectare al AJFP Bacău a fost realizat cu o depășire de circa 3%.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri