19 aprilie 2024
EvenimentS-au casatorit pentru o zi in “Autobuzul Dragostei”

S-au casatorit pentru o zi in “Autobuzul Dragostei”

Duminica, de Dragobete, Liga Studenteasca din Universitatea “Vasile Alecsandri” le-a oferit, bacauanilor, o surpriza: “Autobuzul Dragostei”, pus la dispozitia tinerilor de SC Transport Public SA. Acesta a circulat pe traseul 22, mai exact de la Real pâna in cartierul Stefan cel Mare si retur, intre orele 11 si 16. Toti cei care au dorit sa-si marturiseasca iubirea sau sa-si innoiasca juramintele au primit un certificat de casatorie valabil o zi. Insurateilor le-au fost oferite si vaucere pentru cumparaturi sau servicii gratuite intr-un salon de infrumusetare. “Noi incercam sa fim un pic mai trationalisti si sa facem actiunile dedicate lunii iubirii de Dragobete, nu de Valentine’s Day”, a explicat Mihai Cosmin Belciu, presedintele Ligii Studentesti. El a fost cel care a oficiat casatoriile, dupa care le-a comunicat indragostitilor ce obligatii au: el, in calitate de sot, sa intârzie la o bere cu baietii, sa uite când e ziua sotiei, sa stea ore in sir la televizor, iar ea, sa-si petreaca timpul in fata oglinzii, sa flirteze cu prietenii sotului, sa-l lase singur pentru a-si vizita mama. Noroc ca toatea astea sunt obligatorii doar o zi. In autobuzul impodobit cu inimioare si baloane colorate nu au urcat doar tinerii. Bacauani aflati la virsta a II-a, care cred in puterea iubirii si care au in spate trei decenii de casatorie, si-au marturist sentimentele si s-au declarat bucurosi ca au sarbatorit Dragobetele alaturi de Liga Studenteasca. “Suntem casatoriti de 30 de ani, suntem fericiti ca am ajuns in «Autobuzul Dragostei» si dupa trei decenii avem aceleasi emotii. Speram sa ajungem si la 70 de ani de casatorie”, a marturisit Viorel Petrila. “E frumos in Autobuzul Dragostei, e frumos sa sarbatoresti astfel Dragobertele”, a spus emotionata Rodica Petrila. Toti cei care au urcat in “Autobuzul Dragostei” si au avut curajul sa se casatoreasca vor participa la o tombola cu surprize. Dupa o evaluare care va dura doua zile, Liga Studenteasca va stabili care a fost cel mai traznit cuplu si il va premia cu o cina romantica la un restaurant din Bacau.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri