Restantele bancare ale bacauanilor au scazut substantial

0

Restantele la returnarea creditelor bancare ale bacauanilor au scazut substantial în luna iunie, cu aproape 11,6 milioane de lei, dupa un usor avânt, de numai 1,6 milioane în luna mai. Se întâmpla dupa o perioada de scadere a volumului lor, care a început în luna septembrie.

În ianuarie, fata de decembrie 2014, scaderea volumul restantelor bancare a fost cu peste 95 de milioane de lei. În luna februarie au crescut din nou, dupa care scaderea a fost continua. Restantele au ajuns, astfel, la sfârsitul lunii iunie – conform raportului facut public de Banca Nationala a României – la putin peste 300 de milioane de lei, în timp ce economiile în banci erau de peste 8 miliarde de lei, în crestere usoara fata de luna mai. Din ianuarie, scaderea a fost cu peste 74 de milioane de lei, cu toata cresterea de aproape 15 milioane de lei din februarie.

În schimb, creditele contractate erau de de 3,88 de miliarde de lei, în crestere cu peste 92 de milioane de lei. Pentru comparatie, este de remarcat ca, fata de anul 2013, în 2014 economiile în banci au crescut cu 749 de milioane de lei, iar creditele au scazut cu 284 de milioane de lei. Numai fata de luna noiembrie, în decembrie 2014 volumul creditelor scazuse cu 148 de milioane de lei.

Conform situatiei de la începutul lunii iulie, bacauanii au solicitat bancilor credite în lei de peste 2,3 miliarde de lei, iar în valuta la echivalentul a 1,58 de miliarde de lei. Creditele restante ramân, în continuare, mult mai mici decât economiile, dar de numai 7,98 de ori mai mari decât cele din luna octombrie 2008 (adica fata de începutul crizei economice), când au ajuns la numai 37,7 milioane de lei. Este de înteles ca rezidentii au cel mai mare volum de credite, de peste 1,57 de miliarde de lei, pe când nerezidentii stau la peste 2,28 de milioane de lei.

Valoarea creditelor de consum a ajuns la peste 356 de milioane de lei, iar a creditelor pentru locuinte la aproape 471 de milioane de lei. Volumul creditelor de consum este în usoara scadere, asa cum este si volumul creditelor pentru locuinte.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ