Astăzi se împlinesc opt ani de la dispariția celui care a fost considerat patriarhul medicinei sportive din România, doctorul Teofil Bora

Nu a luat „zece” la Montreal, precum Nadia. Și nici nu a ridicat deasupra capului Cupa Cupelor la handbal feminin, alături de dream-team-ul Științei, în primăvara lui ’89. Nu a marcat pe Ghencea, în memorabilul 5-1 al FCM-ului contra Stelei și nici nu a sărbătorit titlurile câștigate de voleibalistele băcăuane îmbrăcând tricoul de campion al României.

Toate aceste reușite i s-au datorat însă și lui. Timp de câteva decenii, întreg sportul băcăuan a stat în mâinile doctorului Teofil Bora, de la a cărui dispariție se împlinesc chiar astăzi opt ani. Competența sa profesională nu servea doar sportivilor și antrenorilor. Adeseori îndeplinea rol de îndrumar pentru articolele jurnaliștilor, fie ei de la Gazeta Sporturilor, Evenimentul Zilei sau Deșteptarea, care doreau să știe ce se mai întâmplă cu genunchiul lui Rădoi, cum a fost povestea cu clavicula Nadiei sau când se va recupera Vika Polischiuk.

A doua zi după ce a părăsit această lume, la ușa cabinetului său s-a prezentat un antrenor din Onești. Sau poate că era din Focșani? Cert este că nu aflase încă vestea decesului. Când i s-a spus că „domnul doctor nu mai este” și-a făcut o cruce mare, a îngăimat un „Dumnezeu să-l ierte”, după care, cu toată sinceritatea omului nedumerit și amărât a întrebat: „Păi și noi ce vom face de acum încolo? La cine mai mergem când ni se accidentează un sportiv?”.

Încetul cu încetul, sportul băcăuan s-a învățat să trăiască și fără Teofil Bora. Un merit aparte l-a avut tot dom’ doctor care l-a crescut cu toată dragostea, timp de peste un deceniu, pe discipolul său, Costi Sdrobiș. „Eu am preluat doar o mică, o foarte mică parte din cunoștințele domnului doctor Bora. Dânsul era un om al altor timpuri, care nu va fi niciodată egalat”, a mărturisit Costi Sdrobiș cu o modestie ce se aseamănă cu acea a doctorului Bora.

Dacă ar putea citi acest articol, probabil ca Teofil Bora ar zâmbi. Și ar spune, cu vocea sa ușor nazonată, ce amintea de Radu Beligan: „Îți mulțumesc, dragă, dar cred că exagerezi. Nu știu dacă mi se cuvin atâtea complimente. Titlul e frumos, nimic de zis, însă cred că atunci când l-ai scris, te-a «ajutat» puțin și un pahar din palinca adusă de la Bistrița de Costel Câmpeanu și din care ți-am dat și ție o sticlă”. Apoi ar fi continuat, făcând cu ochiul: „Și mai cred, dragă Dane, că ar fi trebuit să traduci titlul pentru a afla și bunul meu prieten Viorel Ignătescu cum se spune pe latinește la «nimic fără»”.

Acesta era Teofil Bora. Glumeț, darnic, mereu cu replica la el. Plus alte o mie de calități. Și minus câteva defecte, ca să coborâm povestea de pe piedestal și să o așezăm în rândul oamenilor, așa cum i-a plăcut lui „Dochi” să stea mereu. Astăzi, dom’ doctor ar fi avut 77 de ani. E greu de spus cum i-ar fi purtat pe umeri. Poate că nu foarte bine pentru că anii care s-au scurs de la moartea sa nu au adus nimic bun în sport și cu atât mai puțin în sportul băcăuan.

Iar Bora punea la suflet. În vara lui 2001, după retrogradarea FCM-ului la penalty-uri, în „barajul” cu Farul, „Dochi” se confesa: „Loviturile alea de de la 11 metri m-au îmbătrânit cu zece ani”. Auzindu-l, unul dintre fotbaliștii cu care se contra mereu amical, i-a aruncat: „Păi atunci e timpul să ieși, în sfârșit, la pensie, doctore”.

Teofil Bora s-a prins imediat în joc. Ca întotdeauna, de altfel: „Aș ieși și azi, dar mâine ar trebui să mă întorc, că ați plânge cu toții după mine”. În iunie 2009, la dispariția sa, ne-am pus cu toții pe plâns. Iar astăzi, când lacrimile s-au uscat, putem vărsa puțin vin roșu. Sticla de palincă primită în dar de la dom’ doctor, care, la rândul său, o primise de la Costel Câmpeanu, pentru că, nu-i așa, dar din dar se face raiul, s-a terminat demult.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

6 COMENTARII

  1. Dumnezeu să-l odihnească! Oameni ca Dochi se nasc rar. Poate că a murit anticipând că sportul nu va mai însemna nimic pentru urbea noastră.

  2. Dumnezeu să îl ierte pe Domnul doctor Teofil Bora ! Nu exagerez cu nimic când afirm că OM ca dr.Bora nu mai găsești în ziua de astăzi. L-am cunoscut la începuturile anilor ”70, pe cînd se îngrijea de sănătatea gimnastelor. Era de o noblețe fină, era pus pe șotii și glume, era un profesionist adevărat.

  3. Am avut privilegiul sa-l cunosc pe Dl doctor, sigur ca ne amintim de glume, poante, etc. As vrea sa ni-l amintim ca profesionist desavarsit, profesor impecabil si pentru cei alesi….prieten adevarat. OM.

  4. Eu l-am cunoscut pe cand eram in clasa a V a si D-lui era in primul an de activitate intr-un dispensar satesc din judetul nostru! Posibil 1962/63/64.Ambele palme erau pline de negi si mi-a dat niste cristale albe , pe care le punea cu penseta pe fiecare neg, pana mi-a facut palmele curate. Mai tarziu am aflat ca era nitrat de argint, ca palmele s-au inegrit la inceput pentru ca asa era reactia, dar ce mai conta! Pentru mine a ramas un Zeu si citeam/citesc cu drag si respect despre realizarile si omenia de care a dat dovada!

LĂSAȚI UN MESAJ