19 aprilie 2024
ActualitateRăchitoasa: Trei tineri, reţinuţi după ce o minoră a reclamat că ar...

Răchitoasa: Trei tineri, reţinuţi după ce o minoră a reclamat că ar fi fost violată

– poliţiştii îi cercetează pe toţi pentru lipsire de libertate şi doar unul dintre ei este acuzat de fata de 15 ani că ar obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el

Minora este dintr-o localitate apropiată şi l-ar fi cunoscut pe tânărul de 21 de ani, din comuna Răchitoasa, pe care îl acuză de viol, pe o reţea de socializare şi într-una din serile trecute ar fi fost de acord să meargă la locuinţa lui.

Acolo ar mai fi venit încă doi tineri, unul de 18 ani şi altul de 21 de ani, iar fata de 15 ani a reclamat apoi că ar fi fost violată de cel cu care s-a împrietenit pe internet, iar ceilalţi doi ar fi fost de faţă la comiterea faptei.



La un moment dat, ea i-ar fi trimis surorii ei un mesaj prin care îi cerea să o ajute să scape din mâinile acestora, dar până să intervină ar fi fost scoasă în stradă de aceştia.

Imediat cazul a ajuns în atenţia autorităţilor.

„Poliţiştii au identificat şi depistat trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor. Faţă de aceştia, poliţiştii au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, după care vor fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului cu propunere de arestare preventivă.

În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal”, a declarat agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău. Suspecţii au fost ieri audiaţi de procuror, care va decide dacă îi va trimite sau nu în faţa instanţei pentru a cere arestarea lor.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri