Pensionar umilit, la Urgente: „La noi vii doar daca esti pe moarte”

    35


    Un pensionar din Bacau sustine ca a fost umilit de angajati ai serviciului de urgente de la spitalul Bacau. Pavel Butacu, de 60 de ani, povesteste ca, zilele trecute, facându-i-se rau, a solicitat sprijinul unor vecini pentru a veni, prin serviciul 112, o ambulanta care sa-l transporte la spital.

    „Fiind vecin cu domnul Pavel, m-a rugat sa vin la el ca sa-l ajut. Avea nevoie sa ajunga Salvarea, ca sa-l transporte la spital. L-am gasit transpirat, agitat, tremura si avea doua umflaturi undeva, deasupra urechilor. Zicea ca niciodata nu l-a durut capul in asa hal. Am sunat la 112 si dispecerul mi-a zis ca nu este nicio masina disponibila. Apoi, m-au intrebat daca sunt de acord ca, in cazul in care se ve elibera una, sa vina doar Ambulanta cu soferul. L-as fi dus eu cu masina mea, dar am zis ca daca-i fac mai mult rau”, povesteste Gheorghe Nitoi, vecinul pensionarului.

    Dupa mai bine de jumatate de ora, a sosit Ambulanta care l-a transportat pe pensionar la Urgente. „Am ajuns acolo si, efectiv, m-au luat in râs.

    Doctorita de la «Urgente» mi-a zis ca trebuia sa vin numai daca sunt pe moarte, nu daca ma tin pe picioare, reprosându-mi si ca de ce nu am fost la medicul de familie. Vorbea in scârba, in zeflemea, cu toata lumea, nu numai cu mine. Mai mult, m-au lasat cu acul de la branula in mâna”, se plânge pensionarul. Omul a primit ingrijiri si a plecat acasa.

    Oficialii spitalului spun ca nu pot demara verificari daca nu primesc o sesizare din partea pacientului. „La Spitalul Judetean de Urgenta (SJU) Bacau nu a fost inregistrata nicio reclamatie cu privire la faptele semnalate de pacientul respectiv. Niciunul dintre organismele de control ale unitatii noastre nu poate actiona fara o reclamatie scrisa”, a declarat Mirela Romanet, purtator de cuvânt la SJU Bacau.



    Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

    35 COMENTARII

    1. s-au saturat sa munceasca doar pe salar , spaga nu mai pot primi ca au camere . aceeasi problema am avut si eu la urgente
      crezand ca am doar o simpla raceala si un pic de temperatura defapt era o pneumonie ,am mers totusi a doua zi(Duminica) la urgente cand nu ma mai tineau picioarele si tot asa a tipa ca de ce nu am fost la doctorul de familie – cand??? sambata!?? cand e inchis?? foarte nervoasa doamna
      intr_un fel e si obositor si pentru ei …cat am sta acolo (3 ore) au venit multi conducatori auto si paznici insotiti de politie pentru recoltari de sange …si credeti-ma erau multi taree

    2. Medicii astia ai nostri, daca sunt nemultumiti de conditii sau de salariu sa se duca in alte tari, unde castiga mai bine. Sa le arate si britanicilor sau francezilor „cum se tine la respect” pacientul… Au dreptate si ei, insa comportamentul lor nu are nicio justificare!

    3. „`oficialii spitalului, `se pot AUTOSESIZA din presa, nu va mai dati „`dupa cires„`…dar la ce MANAGER are si SJU bacau, ce sa ne mai miram atata !

      • Oare de cine a fost numit in functie ? De dl. Benea, deci nu are frica, chiar daca dl. Benea a accidentat o persoana ,a musamalizat la urgente de dl asa zis manager…

    4. De cand intri la urgente si pana pleci trebuie sa bagi mana adanc in buzunar!
      Incepand cu paznicul si terminand cu doctorii toti asteapta ceva…altfel stai ore bune asteptand sa fii investigat!
      Personalul este deficitar si profita cadrele medicale sa poata sa se capete cu……..
      Nu poate cineva sa faca ordine in Spitalul judetean Bacau? …Nu se poate sau nu se doreste …?

    5. S-au scris nenumarate articole pe tema asta dar s-ar parea ca cei care ar trebuie sa treaca la masuri concrete,nu au ochi de vazut si urechi de auzit.Deci…. bine spus se musamalizeaza.
      Se comporta la servici,ca pe mosia lor,uitand ca sunt platiti din banii nostri.Nu mai spun ca menirea si statutul pe care-l detin ar trebuie sa-i oblige sa le vorbeasca frumos celor ce ajung acolo, ca nu se duce nimeni de placere la urgente.Rusine sa le fie!celor care se simt in cauza,dar ce spun eu,ca daca ar avea asa ceva nu s-ar comporta ca atare.Ne-am saturat noi cititorii de cate ori s-au scris articole pe tema asta.Probabil dupa fiecare articol,il citesc si rad de noi spunand ca nu este primul si o sa-l uitam si pe asta,si ei fac tot ce vor.

    6. Este un sistem foarte ciudat, ar trebuii ca un apartinàtor sà ràmànà cu pacientul…Paznicii nu au nici o vinà, cà nu permit intrarea inàuntru, doar isi fac si ei serviciul…Acesta este sistemul, in Romània,Càt despre spagà, eu am incercat sa dau la paznici dar am fost refuzatà..Aici toti comentàm ce vrem noi, dar totusi sà nu uitàm, cà si nouà ne lipseste bunul simt, si cei sapte ani de acasa.Dupà ce ca sistemul este asa cum este, noi suntem cu mentalitatea la pàmànt.

    7. Din pacate si bunica mea a patit exact la fel! I s-a spus ca „nu e grav, inca se tine pe picioare”, problema fiind, ca in cazul acesta, o durere foarte puternica de cap…

    8. Nu stiu daca cineva de aici a avut de a face cu dr. Raluca Paun de la Comisia de Expertiza Medicala, in cadrul SJU Bacau. Cei care asteapta la ea sunt speriati inca dinainte sa intre pt ca se aude de pe hol cum tipa. Trateaza bolnavii ca pe sclavi, nu le da dreptul la replica, ii priveste cu dispret! Eu am reclamat o, dar nici o sansa sa se potoleasca sau sa se faca ceva

    9. Situatii ce genul acesta se intampla mereu, cand ajungi acolo cu o urenta esti intrebat daca ai fost la med de familie, de parca tu ai avea problema aceea de mult timp si in lipsa de ocupatie te duci sa le umplii lor pretiosul timp. In general lumea face diferenta dintre o urgenta si o situatie care se poate rezolva. Ei nu inteleg lucrul acesta.Ba mai mult dau dovada de neprofesionalism atunci cand te expediaza dupa cateva minute de examinare. Catora dintre noi ne face placere sa mergem la urgenta ?
      Mai ales stiind ca acolo vei fi tratat superficial . E vorba de respectul pe care ei nu stiu sa-l acorde si au sensatia ca doar lor li se cuvine , fiind medici . Marea majoritatea si-au ales aceasta meserie prin prisma veniturilor si mai putin prin prisma dorientei de ai ajuta pe oameni .

    10. Si eu am trecut prin aceste traume la Spitalul Judetean de Urgente Bacau, ar trebui sa se autosesizeze DNA Bacau, si sa le faca dosare penale pentru luare de mita sau abuz in serviciu, sunt dispus sa le dau declaratii

    11. Bunicul meu a ajuns cu o ambulanta la spital acum 3 ani(85 ani) si a fost diagnosticat cu o entorsa la glezna dreapta( pe care el nu o putea ridica, ba chiar „tragea asa piciorul” pe langa el). Au zis ca a cazut din pat si din cauza asta s-a umflat piciorul si a facut entorsa. Noi eram in vacanta cand s-a intamplat, dar cand ne-am intors am observat anumite lucruri anormale in comportamentul lui zilnic si ca de fapt nu era o simpla entorsa. Am ajuns cu el la urgente din nou, unde o doamna doctor extraordinara ne-a zis ca de fapt fusese o monopareza dupa care el ramasese cu acea parte a piciorului „atarnand dupa el”( practic el nu mai avea sensibilitate la picior si nu v-a mai avea niciodata 100% functionalitate).
      In concluzie, NU MERGETI LA SPITALUL DIN BACAU!!!!

    12. intradevar, este deficitar sistemul sanitar , dar este deficitar la capitolul ” omenie”
      Si mie mi s-a intamplat chiar in ziua de 25 ianuarie am insotit mama in varsta de 74 de ani la UPU Bacau,
      Am ajuns in jurul orelor12,00 si am asteptat pe hol fara nici o informatie , ore in sir, pana la orele 20,45 .
      Respectul fata de semenul tau a disparut, conteaza doar ce-i oferi in buzunar atat celor care asigura securitatea cat si celor la care apelezi in momente delicate din punct de vedere al sanatatii.
      In ce tara traim?
      A disparut din Constitutie dreptul de a fi tratati din punct de vedere medical? cu toate taxele pe care le platim?
      Puteti crede ca un pacient dupa ce a fost diagnosticat cu o boala contagioasa a fost nevoit sa astepte de la orele16,oo pana la 20 ambulanta spitalului ptr a fi transportat de la UPU Bacau
      sectia Contagioase Bacau .

      • ambulanta spitalului nu este la ora 20 este pana la orele 14 s-a asteptat banuiesc salvarea orasului cu alte cazuri grave si sa o ia si pe mama dumneavoastra. Este intradevar salvare a spitalului dar nu se lucreaza in doua schimburi. Doar schimbul 1 ca nu are spitalul bani sa mai plateasca un sofer.

    13. Si vreti ca poliția sa intervină? Pai ei au alte treburi, ca de ex sa isi ceară prietena de sotie in timpul programului si in mijlocul orasului. Întrebarea este: unde era medicul de pe salvare?!

    14. La serviciul de ambulanta lucreaza niste infractori , n-ar trebui sa mai acordam prioritate sirenelor acestor derbedei ! Un raspuns asemanator am primit si eu desi tatal meu nu se putea misca . La spital niste medici , cu apucaturi de plutonieri adjutanti , inventeaza ad-hoc diferite reguli ca sa justifice ca sunt depasiti de situatie . Este evident ca platim de pomana asigurarile de sanatate Interesant este ca , acum patru ani , atunci cand erau amenintati cu privatizarea serviciului de urgente , umblau ca spirtul , atat personalul de la ambulante cat si cel de la primiri urgente . De ce oare ?!

    15. Observ ca inca o data dam dovada ca romanul e neam prost.
      Si in strainatate se sta la coada cand te duci la spital chiar si cu ambulanta numai ca spre deosebire de la noi, la ei nu ai curaj sa faci panarama pt ca risti sa fii ridicat si chiar sa platesti amenda.Iar pentru cazurile care nu sunt considerate urgente (alea care va prezentati unii din voi la urgente) se plateste cosultatia .La noi la sju bacau vin persoane care stau cu dureri de burta sau de spate sau mai stiu eu ce acasa dou saptamani si pe urma se gandesc sa sune la ambulanta iar cand ajung au pretentia ca in 5 minute sa fie vindecati si sa mai stea si toata familia langa patul lor.Fratilor trezitiva pt ca din cauza unora ca voi care le este LENE sa mearga intai la medicul de familie, mor unii oameni care intradevari sunt urgente( imfarturi, accidente etc) pt care nu mai sunt ambulante, pt ca sunati voi ca sa fiti plimbati cu ambulanta ca va doare burta de doua saptamani.Rusine, mai scrieti si niste aberatii ca dati spaga.RUSINE,de aia merg toate bine la noi in tara!!!!!

      • sa mori tu. NU lucrezi cumva la UPU? IA du-te TU afara si cerseste mila de la doctori, daca esti tu asa desteapta. la noi si pentru cazurile grave ti se arunca cu voma in fata. te mai si impoziteaza dublu. nici medicii de familie nu se uita la tine in weekend.apropo, ce e ala imfrart?

    16. mai oameni buni ,acest personal sanitar de la sju bacau ,ca sa intre pe post tre sa cotizeze la cretu sume de la 3000 pina la 20000 de euro pentru un post asa ca incearca pe orice cai sa isi recupereze prejudiciu!exemplu o infirmiera sa i se ofere un post permanent ia cerut domnul cretu 5000de euro!
      nu stiu Dna SRI CE FACE INACEST CAZ!

      • De spagarul de Cretu se stie de multi ani, inlusiv de cumpararea locurilor de munca de la noul spital municipal, dar si de cum l-a agajat pe fii-su si cate gogomanii face Cretu Jr. Ar fi simplu de dovedit, numai sa vrea cineva asta.

    17. La urgente Bacau am stat cu mama de 80 ani 9 ore,nu se uita nimeni la tine dar iti smulg banii din mana si doctorii si asistentii si tot personalul,si nu fac nimic.Doctorii isi povestesc amintiri din facultate si pacientii stau ore intregi cu dureri cumplite si asteapta,nu ai voie sa i deranjezi pe domnii doctori ca se supara.Cica ” ce va grabiti?”,doar suntem la urgente ,trebuie sa dormim,nu!Indiferent de ce venituri au ,nu au scuze sa se comporte asa.E clar ca asta tine de educatia personalului.Nu merita sa mai platim nici un leu pentru sanatate si sa nu calcam niciodata la urgente,este inutil!Imi pare rau ca nu am filmat 9 ore sa vedeti adevarul,de aceea rog pe cei care ajung acolo sa filmeze ,sa vada toata lumea ce fac doctorii in timpul urgentelor!Rusine!

    18. Si la Spitalul de urgenta Galati e un asemenea monstru care practica ” medicina de urgenta ” dar numai cu ” ceva ” substantial in actele medicale !!!!!!

    19. Toti medicii nostrii din Romania sunt corupti .Au facut juramantul lui Socrate dar nu semnifica nimic pentru ei pana nu vad banul in buzunar nu misca un deget .Sunt suparati ca ai indraznit sa-i deranjezi somnul de garda .Merg cu mainile parca sunt paralizati sa elibereze buzunaru sa-i poti baga spaga in buzunar .Daca nu ai de unde te trateaza mai rau ca pe un caine .Pacat ,incepand de la medic ,asistent anestezit ,femeie de servici toti asteapta dreptul . E de plans in materne de exemplu toate mamele care nasc sunt asupra anesteziei poate … si au banii pregatiti deja pentru asistenta si femeie de servici ca vezi doamne au foarte multe obligatii fata de pacient si nu fac nimic daca nu au spaga in buzunar , in cel mai rau caz cauta in geanta fiecaruia si se auto serveste URMARE : PENTRU ASTA AVEM CABINETE PARTICULARE (din banii nostrii) ! Cand mergi la spital zice medicul ; Nu se poate rezolva vi la clinica mea particulara ,consultatia si o radiografie costa 190 de leI .Ar trebui clinicile particulare sa faca consultatiile macar cu un pret de 70 /100 mai ieftin ca toti au facut clinici cu spaga de la bonlavi .
      Va venii timpul cand vor platii si ei pentru ceia ce fac .
      Dumnezeu are grija de noi toti

    20. Toti suntem buni de criticat si de spurcat sistemul de sanatate… dar mandria din noi nu ne lasa sa recunoastem ca ne lipseste EDUCATIA ! STAM STRAMB DAR JUDECAM DREP oriunde, orice , oricine din varful patului!

    LĂSAȚI UN MESAJ