Mai multi directori de licee au fost schimbati

64

Decizia Inspectoratului Scolar s-a luat vineri, in cadrul unui Consiliu de Administratie si ar fi ramas o chestiune de bucatarie interna, pâna când, pe Facebook, directorul de la Colegiul Ferdinand I, prof. Mirela Berza, a scris ca “nu pot accepta ca liceul meu, Colegiul National Ferdinand I sa fie folosit ca moneda de schimb, pentru ca tin la aceasta scoala in care am investit peste 26 de ani de munca, pentru ca nu imi este indiferenta soarta lui, pentru ca nu am inteles niciodata prezenta jocurilor de “interese si putere” in scoli.”

Anuntul sau a determinat crearea unei petitii online prin care se cere mentinerea ei la conducerea colegiului.

“Doamnei director nu i-a fost prelungita detasarea, care expira la 31 august, in functia de director si va explic decizia. In calitate de director, aceasta si-a angajat ilegal rudele la colegiu” – a replicat inspectorul scolar general, prof.Theodora Sotcan (foto).

„Aceasta situatie a facut subiectul unei comisii in cadrul inspectoratului si reprezinta si un dosar la Inspectoratul de Politie Judetean. Dumneaei a recunoscut partea sa de vina, concursurile vor fi reluate, acelor persoane li s-a desfacut contractul de munca.

Doamna a luat act de aceste decizii dar a tergiversat implementarea lor. Din acest motiv, am somat-o sa intre in legalitate. Nu s-a conformat si am anuntat-o ca nu-i voi prelungi detasarea.

A invocat ca a avut rezultate foarte bune ca manager la Ferdinand, lucru pe care nu l-am contestat. Din acest motiv, i-am propus sa preia postul de director adjunct la Colegiul Vranceanu. A acceptat, am facut propunerea la minister si acum vad ca s-a razgândit”, a declarat prof.Sotcan.

De cealalta parte, Mirela Berza a declarat pentru Desteptarea.ro ca lucrurile au stat altfel.

„In data de 08.08.2016, ora 10.34 m-a sunat dna Sotcan. Am trimis mesaj ca sunt la Belgrad, cu nepotul, la spital. La 11.29 imi trimite mesaj ca trebuie sa vorbim. Pe 09.08.2016 am sunat eu la 12,52. Nu mi-a raspuns. A sunat dna Sotcan la 13.01. Am vorbit 4,34 minute. Eram dupa vreo 4 ore de stat pe la clinica. Mi-a spus de oferta cu Vranceanu. AM RUGAT-O sa ma lase sa ma mai gandesc. Mi-a raspuns ca nu-i cazul, ca a trimis deja propunerile la Bucuresti, aducandu-mi cu amabilitate, o multime de argumente.

Nu mi-a spus insa pe cine pune la noi. Propunerea m-a luat prin surprindere. Pe moment nu am stiut cum sa reactionez. Am incheiat discutia cu „BINE”.

Cum era si firesc, m-am consultat cu familia si, la ora 16.04 ( 15.04 la Belgrad) i-am trimis dnei general, pe telefon, mesaj ca refuz oferta. Mesajul poate fi verificat ca si restul istoricului convorbirilor.

Apoi, m-am relaxat, gandindu-ma ce minuat este sa ai doar 16 ore pe saptamana ca simplu profesor cu peste 25 de ani vechime in invatamant, sa poti face o multime de activitati…

Pe 12.08.2016, la ora 14.01 primesc mesaj ca s-a facut CA la ISJ si mi-au cerut detasarea pe functia de director adj la Vranceanu.

Doamna inspector scolar general nu putea trece peste hotararea mea! Totusi nu sunt un obiect!

Cat despre posturi trebuie sa se stie ca nu am tergiversat nimic. Concursurile sunt incheiate si validate. Sunt tot rudele mele angajate. Nu-i nici un secret. Cu anunt in Monitorul Ofical si in ziarul Adevarul, nu s-a prezentat la concurs nimeni inafara lor. Nu le poate ingradi nimeni dreptul la munca! Nu exista nici o incompatibilitate. Nimeni nu a dorit un post de laborant si unul de supraveghetor de noapte la camin, pentru un salariu „atractiv”, ca in invatamant. Posturi ” cheie”, s-ar putea crede, la cat scandal au declansat printr un viciu de procedura pe care mi l-am asumat.

Imi pare rau ca numele liceului a fost implicat in aceste discutii din cauza ca am avut incredere prea mare in unii oameni si nu am fost eu suficient de atenta la anumite detalii din lege”.
Mirela Berza

Decizia de a o schimba pe directoarea Colegiului Ferdinand I nu este singura.

De la 1 septembrie director al Colegiului de Arta va deveni prof.Adriana Busuioc, la Colegiul Economic prof. Ovidiu Cojocaru, la Colegiul A.Saligny prof.Nona Irimia.

La Colegiul Alecsandri directorul adjunct a fost inlocuit, prof.Teona Codreanu urmând a fi adjunct din 1 septembrie.

La Colegiul Mangeron fostul director adjunct va fi director plin, respectiv prof. Iulia Corlade.

Mandatele sunt de 1 an de zile. In primavara ar putea avea loc concursuri pentru ocuparea functiilor de director.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

64 COMENTARII

  1. La Pedagogic ar merita ca director principal sa fie doamna profesoara Lavinia Baisan.Este deosebita,modesta,harnica si abordabila cand ai o problema si este si o profesoara foarte buna careia nu i-ar fi teama sa se intoarca la catedra la un moment dat cum am auzit ca se intampla cu alti directori..

  2. ,, In primavara ar putea avea loc concursuri pentru ocuparea functiilor de director”.
    Cine crede aceste minciuni?
    De ce nu au fost organizate concursuri pentru functiile de director la licee si scoli generale?
    Tot pilele au avut prioritate!

  3. Si cum vine asta, s-a constatat ca a facut ilegalitati la Ferdinand, pentru care nu mai poate primi detasare in continuare, in schimb i se ofera postul de adjunct la Vranceanu, un colegiu mult mai bun!!! Ce gandire idioata e asta? ? Acolo e foarte buna, nu mai mai conteaza ca a facut ilegalitati, pentru Vranceanu e ok…..noaptea mintii! Pai daca a facut ilegalitati, nu trebuie sa mai fie nicaieri, sa hotarasca legea intai daca e vinovata sau nu, apoi sa i se ofere functii daca este asa o valoare, de neinlocuit! Au fost acolo directori mult mai buni ca ea, care n-au mai facut atata scandal si nici ilegalitati! Aproape oricare profesor de la Ferdinand poate fi un director cel putin la fel de bun, pentru ca e o scoala de elita, nu de tara!

  4. “Doamnei director nu i-a fost prelungita detasarea, care expira la 31 august, in functia de director si va explic decizia. In calitate de director, aceasta si-a angajat ilegal rudele la colegiu” – a replicat inspectorul scolar general, prof.Theodora Sotcan
    ,,A invocat ca a avut rezultate foarte bune ca manager la Ferdinand, lucru pe care nu l-am contestat. Din acest motiv, i-am propus sa preia postul de director adjunct la Colegiul Vranceanu. A acceptat, am facut propunerea la minister si acum vad ca s-a razgândit”, a declarat prof.Sotcan
    Deci cum e ? Cam contradictoriu…

  5. A invocat ca a avut rezultate foarte bune ca manager la Ferdinand, lucru pe care nu l-am contestat. Din acest motiv, i-am propus sa preia postul de director adjunct la Colegiul Vranceanu. A acceptat, am facut propunerea la minister si acum vad ca s-a razgândit”, a declarat prof.Sotcan

  6. Doamne, ce tragedie!!!! Veniti la catedra si aratati cat de capabili sunteti!!! Copiii au nevoie de oameni dedicati nu de ” manageri”. Va luptati pentru functii, bani si imagine . Realitatea e ca sunteti penibili. Da, d- voastră domnilor si doamnelor directori si directoare cărora va plac ordinele date. Veniti la catedra si lasati biroul si scaunul păstrat caldut an de an de interesele politice. Cand va dispare tronul de sub fund , o luati razna. De ce oare?????? Ce averi de pierdut????

  7. Schimbarile de peste noapte in scolile bacaune sunt rezultatul lipsei de viziune si a curajului de a demonstra ca invatamantului ii trebuie oameni de calitate,de inalta tinuta morala, cu ceva experienta in scoala in care este numit. Managementul educational nu se invata cu foaia de numire in mana! In fata parintelui nemultumit nu poti arata hartia proaspat mirositoarea a numirii politice, dupa ce ai lipit afise in campania electorala. Intr-o scoala de calibru iti trebuie forta, caracter, experienta, rezultate dovedite.Ce vor intelege parintii si elevii, cadrele didactice care nu aspira la privilegii, la inceputul noului an scolar? Ca au mai vazut fata astuia sau asteia ranjind in pozele cu intrunirile de partid. Ca vor ranji din nou, in pozele de la inceputul anului scolar. Si cam atat!
    Ranjiti, oameni buni, daca nu va pasa sa va intrebati, macar in oglinda, cine sunteti si cine v-a daruit minunatul har al minciunii!

  8. Ce mai vreti oameni buni?
    Invatamant de calitate? N-avem!
    Infrastructura adecvata in scolile bacauane? N-avem!
    Rezultate la examenul de evaluare nationala si la cel de bacalaureat? Avem, dar…! Avand in vedere gradul de dificultate al subiectelor, te apuca rasul! La propriu! Si plansul, la figurat!
    Directori noi ati vrut? Aveti!
    Oglinda vremurilor de dupa alegeri! Noi majoritati, noi negocieri, barci schimbate …
    REZULTATUL? Acelasi: dezastru, poleiala, politizare…

  9. Doamnelor si domnilor colegi, cand vom scapa de anumite jigodii penale care nici macar nu stiu cum ii cheama cu buletinul in mana, dar ei sunt directori, atat stiu sa semneze o hartie si sa puna stampila. Dar punei la treaba sa intocmeasca niste hartii, sa intre intr-un program cu care se lucreaza in zilele de astazi, au nevoie de alti oameni pe langa ei sa le faca treaba, dar ei sunt directori. Dupa mine as schimba toate hahalerele care au fost pana acum directori. Sunt directori care au facut ceva pentru scoli, colegi, copii, pentru acestia jos palaria din partea mea sa iasa la pensie din aceasta functie. Sunt directori care au avut fel de fel de raclamatii si la inspectorat si la minister dar doamna general ii lasa in functie, ce spuneti de acesti directori ce parere aveti.

      • Daca au facut ceva in scoli trbuie sa fie functi pe viata? Mai stati si la catedra si mai lasati si pe cei tineri sa promoveze….. Concurs serios si atunci sa vedem nu politic. De accea invatamantul este de ras…..
        -Oare se va face ordine odata in invatamantul romanesc si sa primeze competentile nu politica?

  10. Se pare ca functioneaza si la ISJ,,anumite influente politice,,s-a schimbat Primarul sau Prefectul ,automat se schimba si Directorii ,,!!!!
    Normal ar fi sa se organizeze CONCURS,, in fiecare AN scolar si atunci poate nu vor mai fi Nemultumiri,,,dar aceste detasari sant la latitudinea unor Consilii de Administratie???!!!

  11. De ce nu a fost inlocuita intreaga conducere de la C.T. Dumitru Mangeron,cu aceasta ocazie ?Oare s-a uitat cite lucruri neplacute s-au petrecut in ultima perioada de timp?(vezi Sc. Luca). Sunt atitea cadre didactice in acel colectiv,cu o buna pregatire didactica si de specialitate,care ar putea inlocui cu succes actuala conducere.

    • Toti directorii de la C.T.Mangeron sunt vinovati de abuzurile numeroase din aceasta scoala!
      D-na Sotcan ,,nu vede” multe nereguli !…De ce oare?!….

  12. Şi la şcolile generale au avut loc numiri la fel de ciudate ca şi la licee.Bunăoară au fost puşi în funcţie oameni care au vârsta de pensionare,educatoare,deşi nu este legal! Ce să mai spunem ? Trăim în România ilegalităților!

  13. Au disparut profesorii capabili de la Vranceanu, de trebuie adus unul din afara?Pai nu este cel mai bun liceu? Cum e posibil asa ceva, eu stiu ca la Vranceanu este o doamna director adjunct, foarte capabila si serioasa, care a reusit in timp scurt sa faca ordine in scoala, pentru ca acolo nu se respecta programul si fiecare face ce vrea. Se poate verifica! Cum e posibil ca fiica-mea sa vina acasa la ora 11 de doua trei ori pe saptamana ca nu se face cutare sau cutare ora. In afara de asta, ne-am saturat de dat bani, invatamantul e gratuit sau nu? Ce se face cu acesti bani?

  14. La scoala Lespezi-Girleni, cand va fi schimbata acea directoare care este o dictatoare in frunte cu familia ei.Nu se stie, dar se lucreaza pe mosia lor, nu la scoala de stat, doamna general stie acest lucru si toti cei din inspectorat si minister dar nu se ia nici o masura cu alte cuvinte este cea mai buna directoare din tot universul, cu definitivat si 4 ani vechime o tinem tot asa. Cred ca aceasta directoare este spaima inspectoratului la toti le este frica de ea, si mai face parte si din PSD.

  15. De ce nu sunt lasati in functii directorii care nu au avut reclamatii dar care sunt seiosi, capabili, indragiti de colegi si sunt inlocuiti cu toate ……………. ? De ce trebuie schimbati acum daca tot ” se organizeaza ” conursuri in martie?

  16. In prezent,cine are o frustrare face reclamatie.
    Pana se dovedeste ca persoana reclamata este vinovata sau nu, toti isi dau cu parerea…
    Si asa se duce pe apa sambetei toata munca….
    Iar cei care cunosc detalii, prieteni, stau aproape si „musca”.

  17. Numele autoarei petitiei pare cunoscut.Cred ca ,la un moment dat, a fost inspectoare. Daca isi iubeste asa de mult institutia unde presteaza, o poate face si de la nivelul catedrei, fara a se zbate atata pentru o functie. Daca e un profesor bun, asta nu inseamna automat ca ar putea fi si un manager de calitate. Asta e marea greseala care se face in invatamant. Meseria de baza nu are nicio legatura cu managementul.A fost dna,prof. sefa peste vreun sector privat, sa inteleaga cu adevarat, ce inseamna eficienta manageriala?

  18. Foarte bine ati scris Parinte revoltat, felicitari si eu sunt un parinte cu mari revolte la acest liceu.
    Mare, mare, mare dreptare aveti.Dar ce putem face? Este mafie mare!

LĂSAȚI UN MESAJ