„Ma pot numara printre câstigatorii categoriei I a jocului vietii”

0


– interviu cu Lucian Antoniu, directorul sucursalei Bacau a Companiei Nationale „Loteria Româna”

• Domnule director, cei care nu va cunosc, presupun ca si-ar dori sa stie cine este Lucian Antoniu?

• Frumoasa intrebare, chiar frumoasa. Sunt un cetatean al Bacaului, nenascut, insa, pe aceste meleaguri, ci in Slatina, judetul Olt, dar devenit bacauan prin adoptie, din 1954. Oras care mi-a oferit de toate, de la educatie, pâna la satisfactie profesionala. M-am format la scoala generala, liceu, in Bacau, si am revenit, la incheierea studiilor universitare, in acest frumos oras. In rest, sunt un om normal, obisnuit, cu parti bune, cu parti rele.

• Presupun ca nu sunteti la „Loteria Româna” de o vesnicie. Ati mai trecut si prin alte locuri.

• Intr-adevar, cariera mea a avut foarte, foarte multe puncte de referinta si cu activitati chiar deosebite. La terminarea facultatii, initial, am fost repartizat la Intreprinderea de Piese Auto Iasi care m-a pus la dispozitia Centralei Industriale de Autocamioane si Turisme Brasov, si care m-au trimis la „Autobuzul” Bucuresti. Tot plimbându-ma prin aceste trei mari orase, si neavând o locuinta – sotia era studenta in Iasi – am optat pentru Bacau, la Intreprinderea de Suruburi, ulterior denumita Mecanica Bacau, in prezent, Subex. Asadar, am fost rerepartizat, deci schimbare de repartitie, ca analist in cadrul Oficiului de Calcul de aici. Acesta a fost inceputul carierei mele profesionale. Am intrat in activitate, efectiv, in Bacau, in data de 10 decembrie 1975. Iar, la un an de la terminarea facultatii, urmare a unei conjucturi favorabile mie, seful de la Oficiu de Calcul fiind adventist – la acea vreme, nu se admitea sa nu lucrezi sâmbata – am fost numit coordonatorul Oficiului de Calcul, un compartiment nou in intreprindere.

• A fost un soi de noroc…

• Da, sa zicem, insa marele meu noroc s-a numit mai curând Lungeanu Gheorghe, directorul Intreprinderii de Suruburi de la acea vreme, caruia in port o recunostinta vesnica, pentru ca m-a format fara sa-mi si creeze aceasta impresie ca ma dascaleste sau ca se ocupa de formarea mea profesionala. Am avut un mentor deosebit care, iata, implineste luna viitoare, in 6 iunie, 90 de ani. M-a numit, asadar, sef la un compartiment absolut nou, cu o activitate noua. Va dati seama ce insemna, la acea data, informatica, in conditiile in care Subexul de atunci era o intreprindere cu un profund caracter muncitoresc, marea majoritate a angajatilor nu aveau studii superioare, cel mult medii, si a trebui sa ma lupt nitel cu mentalitatea asta a lor si sa incerc sa-i fac sa inteleaga noutatea pe care o aducea informatica. Cert e ca, pe atunci, bacauanii nu aveau un calculator, erau doar masini de facturat si contabilizat si calculatoare de birou, care nu aveau nici pe departe performanta calculatoarelor de astazi. Ca o paranteza, va spun ca am reusit sa promovez o investitie inemnata, cu sprijinul domnului director Lungeanu, evident, si cu aprobarea Consiliului de Stat si, implicit, a presedintelui tarii. Era a doua investitie pe tara intr-un astfel de domeniu, dupa cea de la Intreprinderea „23 August” din Capitala, unde pe acea zona era deputat tovarasa Ceausescu, deci Cabinetul 2. Va dati seama ce insemna acest lucru – o investitie intr-un centru neproductiv – când toata lumea se axa pe construit intreprinderi, pe agricultura, pe productie etc. Cu atât mai mult putem considera acest lucru o mare realizare.

• Explicatia tine de noroc sau…?

• Nu, nu, nu. A fost foarte multa munca si, in plus, directorul Lungeanu era un vizionar, domnule, un om care, prin aceasta calitate, depasea cu mult acele vremuri. El si-a dat seama de importanta informaticii. Când a venit revolutia, eram pe puctul de a incheia aceasta investitie, derulata in colaborare cu Institutul de Proiectari pentru Automatizari (IPA) din Bucuresti. Asa am reusit sa avem in dotare minicalculatoare cu independenta concentrata, echipamente care erau, la acel moment, aproape de calculatoarele mari, dar foarte bune pentru o intreprindere.

• Unde v-a prins Revolutia?

• 21 decembrie m-a prins in intreprindere, finalizând avansurile salariilor. Nici nu mi-am dat seama prea bine despre ce e vorba. Sotia mea era in delegatie la Bucuresti, luata cu valul. Am sunat-o si i-am zis sa se suie repede intr-un tren. Mai târziu, mi-a reprosat ca am stat sa pazesc intreprinderea, in loc sa merg si eu cu totii in Piata Tricolorului. Nu. Nu m-a interesat niciodata aspectul asta, nu am fost niciodata un profitor din punctul asta de vedere. Chiar daca am simtit niste lucruri, nu am vrut sa le valorific in interesul propriu. Am ramas in Subex, Intreprinderea Mecanica de atunci.

• Pâna când?

• Pâna in data de 31 ianuarie 1991. Intre timp, in 1990, am depus un CV la Antrepriza Româna de Constructii Montaj (ARCOM) Bucuresti, care facea lucrari in strainatate. Auzisem de la cineva ca vor deschide santiere de constructii in Germania, eu fiind vorbitor de limba germana. Tata era din Cernauti, bunica jumatate nemtoaica si jumatate ucraineana. In fine, la noi, in familie, s-a studiat si s-a vorbit aceasta limba. Tata a invatat din clasa primara pâna la liceu limba germana si a tinut sa invat limba asta, chiar am avut meditator acasa, plus ca am studiat in scoli etc. In 1990, deci, am socotit ca nu prea reusisem sa imi asigur un nivel ridicat de bunastare, mie si familiei. Aveam o Dacia de prin anii ’70, un televizor color, un covor persan si…atât. Nu am reusit cu ARCOM, dar in 1991, o grupare din Antrepriza a facut o firma de constructii care a prins lucrari, prin Ministerul Muncii, la Munchen si atunci am plecat cu contract pe patru ani. Am revenit in tara prin ‘94, când, vreau sa va spun, am avut un soc, pentru ca deja incepusem sa ma obisnuiesc cu ordinea si disciplina legislativa a nemtilor, mai ales ca ei constientizeaza de la inceput ca orice abatere de la lege se lasa cu sanctiuni serioase. Or, aici, la noi, era un talmes-balmes. In ‘95, am ajuns la Agribac, ca director comercial si, apoi, director general adjunct, companie condusa de Mihai Banu, un om, la fel ca directorul Lungeanu, cu viziune, cu idei etc. Nu insist pe succesiunea functiilor, cert este ca aceasta firma, considerata ca fiind, la acea data, cea mai de viitor societate din tara, care a avut cel mai important nucleu de vaci pentru lapte din România, cea mai buna fabrica de lapte din regiune, o retea de magazine etc., ei bine, a sucombat. Din cauza mediului economic, a legislatiei proaste din perioada 1996-2000, când, din pacate, Agribac nu a mai putut sa-si revina si a intrat, pâna la urma, in faliment.

• V-amintiti cum ati ajuns sa reprezentati cea mai importanta companie din domeniul jocurilor de noroc din România?

• Sigur. In 1999, dupa ce directorul general Mihai Banu plecase de la cârma Agribac, nu stiam ce se va intâmpla cu firma si am decis sa ma inscriu la concursul pentru functia de director al sucursalei Bacau a CN „Loteria Româna”. Am luat examenul, dar intre timp, am fost numit director general la Agribac, fapt ce m-a determinat sa renunt la „Loterie”. Ulterior, prin 2004, s-a scos din nou la concurs postul de director la „Loteria Româna” Bacau, pe care l-am câstigat si, de data asta, l-am si acceptat, totodata.

• Ati cochetat putin si cu politica…

• Da, dar, n-am fost nici cal, nici magar, in politica. La mine, in familie, eu ramasesem singurul neimplicat politic nicicum. Revolutia m-a prins nemembru de partid. Nu am vrut nici dupa aceea sa activez in domeniul asta. Abia in 2000, m-am intâlnit cu doamna Maria Salaru, care era presedinta din Bacau a Partidului Social Democrat Român al lui Sergiu Cunescu, si mi-a propus sa devin membru. De altfel, bunicul meu dupa tata, inca din 1918, a fost membru al Partidului Social Democrat Român, cel traditional, istoric. Cred ca mai mult din cauza asta am acceptat sa devin membru de partid. Si nu-mi pare rau. Regret poate ca nu am facut-o mai devreme, in ideea in care as fi putut face mai mult pentru copiii mei si, as fi avut, cred, un statul de om mai cu stare. Dar, hotarât lucru nu-mi pare rau, pentru ca imi dau seama ca nu eram facut pentru genul asta de cariera. In plus, in politica, am cunoscut oameni de mare valoare, din intreg esichierul politic, si cu multi dintre ei am ramas intr-o relatie foarte buna.

• Va plac cifrele, nu am cum sa nu observ ca aveti o precizie in a evoca niste momente din viata dvs. Va plac si jocurile de noroc din portofoliul „Loteriei Române”?

• Deocamdata, n-am voie sa joc, angajatii companiei nu pot juca la loterie sau alte jocuri, si nici rudele pâna la gradul IV. Dar, asta nu inseamna ca nu le apreciez. Si nu doar pentru ca jocurile Loteriei Române sunt bazate pe niste cifre care, extrase aleatoriu, pot produce momente de fericire la care viseaza foarte multa lume. Voi juca, când voi iesi la pensie, cu certitudine.

• Bacauanii sunt increzatori in acest tip de joc, loteria, sau e doar o „cotizatie”- cum spun unii, mai in gluma, mai in serios, ori o speranta, cum zic altii?

• Increderea in jocurile organizate de „Loteria Româna” exista. Clar. Faptul ca joci la loto nu este o „cotizatie”, ci o participare la un joc, pe baza liberului consimtamânt, care iti ofera doua variante: sa câstigi sau nu. Cred ca, de fapt, nu este neincrederea oamenilor in joc, ci mai degraba in ei. De altfel, unii oameni nici nu inteleg fenomenul foarte bine. Fiecare joc al loteriei are un numar de variante posibile. La 6 din 49, de exemplu, sunt aproape 14 milioane de variante posibile diferite. La mijloc e mediul economic actual, viata de azi, in care lumea, potentialii jucatori, nu mai dispun de banii de dinainte ca sa joace (ceea ce a facut ca numarul lor sa scada si, fireste, sa se reduca si numarul variantelor diferite jucate). Iar, posibilitatea de a câstiga la categoria I-a scade si ea. Asa apar reporturile la loto.

• Curios ar fi de stiut cam cât ar trebui sa joace o persoana care dispune de multi bani, astfel incât sa cumpere bilete cu toate cele aproape 14 milioane de variante de care pomeneati?

• Ipotetic, pentru ca nu stiu daca cineva care ar avea acesti bani si ar fi dispus, totodata, sa-i cheltuie jucând la loto. Acel jucator ar trebui sa puna la bataie…15,6 milioane de euro. Dar, aici poate interveni si vorba aia cu „eu in deal si norocul in vale”. Adica, daca eu pun 15,6 milioane de euro si altul doar…4,5 lei, atunci premiul va trebui impartit in mod egal, fireste. In Occident, unde premiile au valori mai mari, si jocurile au mai multe variante.

• Da, numai ca in Vest, câstigul cel mare se imparte la mai multi jucatori care nimeresc combinatia corecta.

• Da, dar acolo si joaca multi.

• V-amintiti despre premii mai consistente care au fost adjudecate de jucatori bacauani?

• Sigur. In februarie 2005, la 6 din 49, un câstig de 1,5 milioane de euro, in 2006, 3 miliarde de lei vechi, la Podu Turcului, in 2009, la 5 din 40, 1,6 miliarde de lei vechi. Astea toate la categoria I-a, dar au fost si alte premii la celelalte categorii, de sub un miliard de lei vechi fiecare, precum si bunuri constând in masini, apartamente in Centrul Civic din Bucuresti. Cred ca stiti ca primul Jackpot din tara, la videoloterie sau pacanele, cum le zice in popor, de 4 miliarde de lei vechi, a fost câstigat de catre un pensionar din Tg. Ocna. Si sa stiti ca la toata lumea ii vine rândul, trebuie sa insisti un pic. Sigur, daca ai noroc, joci o singura data si ai câstigat. Tatal meu, Dumnezeu sa-l odihneasca, mi-a zis când traia: „Mai, baiete, nu trebuie sa joci 100 de lei. Daca ai noroc, joci cu 3 lei si câstigi”.

• Deci, bacauanii sunt norocosi pâna la urma…

• Dupa parerea mea, da. Bacaul este bine reprezentat in rândul câstigatorilor. Nu ca in Galati, unde au aparut câstiguri mari, repetate, unul dupa altul. Dar, in timp, au fost si premii mari si in alte orase din tara, la Timisoara, la Suceava etc. Cert este ca, in momentul când apar câstiguri mari, cresc si incasarile, creste si increderea, pentru ca omul stie ca are sanse mai mari de a prinde combinatia fericita de numere.

• Viata dvs. s-a invârtit in jurul acestui cuvânt pe care l-am pomenit des in discutia noastra: norocul. Sunteti un om norocos?

• Cred ca daca as juca la loto, putin probabil ca voi câstiga, pentru ca eu am o vorba: nimeni n-a facut contract cu binele. Daca vorbim de noroc, acesta nu poate fi legat numai de jocuri. Norocul inseamna si o casnicie reusita, un partener de viata potrivit – foarte mult inseamna. Din acest punct de vedere, cu partenerul meu de viata, care mi-a oferit si cei doi copii, deci, in casnicie, sunt convins ca am tras lozul câstigator. Ma pot numara printre câstigatorii categoriei I a jocului vietii. De asta am zis, la inceput, ca nu voi câstiga vreodata si la loto.

• La final, ce le transmiteti cititorilor ziarului „Desteptarea” si nu numai?

• In primul rând, sa cumpere si sa citeasca „Desteptarea”. Eu fac asta de ani de zile. Nu pot sa traiesc in orasul asta fara sa stiu ce se intâmpla in el. Pentru ca nu am cum sa aflu toate lucrurile din Bacau doar plimbându-ma pe strada sau in parc etc. Apoi, le doresc sa-si faca viata frumoasa. Cum altfel decât facându-si meseria cum trebuie, in societate sa fii un om cum trebuie, in familie la fel, un parinte care sa-si educe copiii. Iar, in privinta norocului, sa stiti ca este reala vorba aceea cu „eu in deal, norocul in vale”, important este sa joace. Nu vreau neaparat sa-i trimit pe oameni spre loterie, doar le-o recomand ca fiind cea mai serioasa institutie organizatoare de jocuri de noroc, din punctul meu de vedere. Si, ca intr-o reclama la o bautura carbogazoasa, le doresc „Durst am leben!”, adica sa aiba sete de viata.

Lucian Antoniu, directorul „Loteria Româna” Bacau, este absolvent al Facutatii de Cibernetica Economica si Statistica din Bucuresti, promotia 1975. Este casatorit si are doi copii. A activat ca sef al Oficiului de Calcul din cadrul Intreprinderii de Suruburi, ulterior denumita Mecanica Bacau, iar in prezent Subex. Dupa Revolutie, a ocupat, pe rând functii de conducere in cadrul firmei Agribac Bacau, a fost presedintele al CA de la Spitalul Judetean de Pediatrie, iar din 2004, ocupa scaunul de director la „Loteria Româna” Bacau. A cochetat putin si cu politica, in perioada 2000 – 2004, fiind consilier judetean din partea Partidului Social Democrat din România condus de Sergiu Cunescu.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ